UGIR 1903 se oferă să preia fabrica de la Jucu, cu tot cu angajaţi

Confederaţia Patronală asigură conducerea companiei finlandeze că va avea dreptul de a anula contractual în cazul în care parametrii de management la care s-a angajat ‘UGIR-1903’ nu sunt îndepliniţi două semestre consecutive.

 

În schimb, UGIR-1903 îşi asumă obligaţia de a prelua fabrica Jucu cu întregul personal muncitor angajat în prezent, de a include în Consiliul de Administraţie un număr paritar de reprezentanţi patronali şi sindicali, precum şi un reprezentant numit de Nokia Oyj, de a asigura managementul unităţii în condiţii de non-profit, potenţialul profit urmând să fie dirijat integral către fondul de dezvoltare şi modernizare al societăţii, dar va avea dreptul să dezvolte pe spaţiile de producţie disponibile alte tipuri de activităţi care nu intră în conflict cu cele stabilite prin politica globală a Nokia şi care nu sunt în situaţie de competiţie cu produsele Nokia.

 

‘Ne dăm foarte bine seama că propunerea făcută de noi nu este una obişnuită, clasică, dar atenuarea impactului şi luarea sub control a efectelor negative produse pe durata imprevizibilă a actualei crize globale poate avea succes numai dacă la rândul său şi ‘armamentul’ folosit pentru această operaţiune va fi imprevizibil! Iar noi aici vorbim despre salvarea locurilor de muncă a peste 2.000 de salariaţi, de al căror viitor depinde în majoritatea cazurilor soarta a 20.000 de familii’, se spune în Scrisoarea Deschisă semnată de Marius – Eugen Opran, preşedinte ales al ‘UGIR-1903’.

 

În opinia acestuia, decizia de închidere a fabricii de la Jucu este pe deplin legală, respectând prevederile noului pachet legislativ promovat recent de Guvernul României şi prin care domeniul relaţiilor de muncă angajat – salariat şi cel al dialogului social au suferit modificari majore.

 

‘Apreciem, de asemenea, pachetul compensatoriu oferit salariaţilor ce urmează să-şi piardă locul de muncă şi intenţia de a organiza pentru aceştia cursuri de recalificare profesională, problema reinserţiei acestora în viaţa activă nefiind însă din păcate inclusă. Suntem convinşi însă că şi Dvs. realizaţi că aceste măsuri care vor însoţi concedierea în masă a salariaţilor de la Nokia Jucu nu pot compensa decât într-o foarte mică parte traumele pe care pierderea locului de muncă le va produce pe multiple planuri – financiar şi psihic în primul rând – asupra vieţii celor trimişi în şomaj şi a familiilor acestora. Bănuim că decizia de închidere a unei fabrici care a produs un profit de 43 milioane euro în anul financiar 2010 se datorează unei regândiri a conducerii Nokia Oyj asupra strategiei globale a celui mai mare producător de telefoane mobile din lume, incluzând o masivă redistribuire a sarcinilor între unităţile de producţie în condiţiile reducerii numărului lor’, se mai arată în documentul UGIR 1903.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed