Un deputat PSD anunţă că guvernul are „planuri mari” pentru noi investiţii la compania Antibiotice Iaşi: Este esenţial să echilibrăm nevoia de acces la medicamente inovative cu suportul pentru producţia internă

Silviu Macovei afirmă, într-un comunicat de presă, că guvernul condus de Marcel Ciolacu are „planuri mari” pentru compania Antibiotice Iaşi şi că unitatea ieşeană „este pe cale să devină un jucător major în lumea medicamentelor noi şi avansate”. 

„Este esenţial să echilibrăm nevoia de acces la medicamente inovative cu suportul pentru producţia internă. Acesta este motivul pentru care Guvernul este în discuţii avansate pentru a sprijini Antibiotice Iaşi în extinderea capacităţilor sale de producţie, dar mai ales de cercetare. Antibiotice Iaşi are potenţialul de a deveni un pol de inovaţie, capabil să răspundă nevoilor pacienţilor cu tratamente de ultimă oră. Compania ieşeană, una din fabricile strategice ale României, are toate şansele să devină un loc unde se fac medicamente noi”, a declarat deputatul PSD Silviu Macovei.

Potrivit deputatului social-democrat, România îşi va putea consolida poziţia pe harta producţiei farmaceutice europene.

„Succesul Antibiotice Iaşi va fi un semnal puternic că România este angajată în susţinerea inovaţiei şi a excelenţei. România îşi joacă şansa de a deveni tot mai importantă pe harta europeană”, a adăgat deputatul Silviu Macovei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed