Un profesor de la UMF Timişoara trăia doar din mită. El nu şi-a mai scos salariul de pe card de opt ani

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, Lavinia Biniş, a declarat că instanţa a decis joi menţinerea în arest a profesorului de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara Daniel Petru Cioca, pentru alte 60 de zile, acesta fiind arestat încă din februarie, pentru luare de mită de la studenţi.

„Judecătorii Tribunalului Timiş au decis astăzi (joi – n.r.) menţinerea în arest a lui Petru Daniel Cioca pentru 60 de zile, însă acesta poate face recurs la Curtea de Apel Timişoara”, a spus Biniş.

Potrivit sursei citate, Cioca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, primul termen fiind stabilit pentru 13 mai, la Tribunalul Timiş.

În rechizitoriu se arată că procurorii timişoreni care l-au monitorizat l-au înregistrat timp de mai multe zile şi l-au filmat, cu ajutorul ofiţerilor SRI, identificând mai mulţi studenţi care i-au dat bani profesorului pentru a promova examenul de Biologie Celulară şi Moleculară. Cei mai mulţi mergeau şi îi dădeau plicul direct la birou, fiind vorba despre sume cuprinse între 100 şi 300 de euro.

 În rechizitoriul întocmit de procurori, care se întinde pe 29 de pagini, se regăsesc mai multe descrieri ale scenelor în care profesorul de la Medicină primea banii de la studenţii săi, în biroul său de la universitate. 
Procurorii notează în rechizitoriu şi faptul că în înregistrările video făcute este evidentă starea de agitaţie a profesorului atunci când primeşte plicurile şi mai ales când le priveşte încercând să îşi dea seama ce sume sunt înăuntru, fără să le deschidă.

Procurorii au verificat şi situaţia financiară a profesorului Daniel Cioca de la Medicină, constatând că acesta a depus sume importante în mai multe bănci din Timişoara. Astfel, la BCR avea un depozit de 25.000 de lei, din septembrie 2009, precum şi aproape 10.000 de lei în contul de salariu, la BRD, avea 40.000 de lei din aprilie 2010, la Bank Leumi România, avea un depozit de 153.000 de lei, din noiembrie 2012, şi unul de aproape 70.000 de lei, din decembrie 2012, iar la Banca Transilvania profesorul mai avea un depozit de peste 33.000 de euro şi unul de 122.000 lei, ambele deschise la începutul anului 2013.

Potrivit rechizitoriului, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, din munca la catedră şi cercetare, din 2007 până în 2012, el a realizat venituri de aproximativ 500.000 de lei.

Procurorii au notat şi că, din 2005, profesorul nu şi-a mai scos banii de salariu din bancă, ci doar a adăugat sume sau a făcut depozite. În anii fiscali 2008-2012, Cioca a realizat venituri de aproximativ 550.000 de lei, însă valorile depuse în bănci depăşesc această sumă.

În rechizitoriu se mai arată că la începutul lunii februarie, la câteva zile după ce a fost ridicat de procurori pentru a fi audiat, din conturile profesorului au fost transferate sume în conturi aparţinând mamei sale. Este vorba de 33.500 de euro şi 122.060 de lei, procurorii cerând instanţei de judecată confiscarea acestor bani.

În 8 februarie, în urma unor percheziţii făcute în biroul şi maşina profesorului Daniel Cioca de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara şi în urma unor audieri făcute de procurori, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. A doua zi, judecătorii Tribunalului Timiş au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, el fiind cercetat pentru luare de mită de la studenţi pentru a trece examenele.

Ulterior, contractul individual de muncă al profesorului a fost suspendat până la lămurirea situaţiei juridice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed