Este CEO-ul companiei americane Gemini Solutions,Inc. are peste 20 de ani experienţă în IT şi colaborează cu firme de top la nivel mondial din acest domeniu. Vine des în România şi pentru vinurile tradiţionale şi pentru bucătaria senzaţională românească.
Numele Theo Nissim este mai cunoscut în SUA decât în România. Cum reuşeşte un tanar inginer plecat din Romania să ajungă la nivelul de performanţă la care aţi ajuns dumneavoastră, mai ales în SUA?
A fost o evoluţie naturală a unei cariere care a început prin nouăzeci şi ceva. A fost şi o doză de şansă – am ocupat întotdeauna poziţia care trebuia în compania care trebuia, care creştea cum trebuia, lucrând la produsul care a avut succes. A fost combinaţia între multă muncă şi gramul de şansă ca să ai uşa deschisă atunci când trebuie să o ai.
Cum a început totul?
Cum am ajuns în Statele Unite? Eram în Israel la o companie americano-israeliana unde eram un fel de “VPO engineer”. La un moment dat cei din America au închis centrul israelian, iar după o lună şi-au dat seama că nu mai au niciun fel de personal tehnic în America. Mi-au spus să vin să lucrez cu ei în SUA, însă eu le-am zis “NU”. Îi văzusem în acţiune o dată ceea ce mi-a ajuns. Dar, exista o companie competitoare a cele la care eram angajat, la care am ajuns să vorbesc cu cineva din conducerea companiei care a acceptat să ne întâlnim. Era vineri seara – în Tel Aviv, iar marţi eram la San Francisco. Asta a fost oferta care nu se poate refuza.
Norocul şi-l face şi omul singur. În cazul dumneavoastră care au fost calităţile cheie care v-au propulsat unde sunteţi azi?
Niciodată să nu alegi calea cea mai uşoară. Dacă vrei să realizezi ceva, ai o convingere, mergi în direcţia aceea chiar daca sunt şi alte variante care opun mai puţină rezistenţă. Evident, asta, nu într-un mod atât de stupid şi încăpăţânat încât să nu ţii cont de un feedback de la mediul înconjurător. Dar, daca spaţiul există şi există circumstanţe pentru a-ţi realiza obiectivul, “just go for it!”.
Ce dificultăţi aţi întâmpinat?
Este tipicul Silicon Valley. Este o regiune creatoare, heteroclită, cu multă diversitate culturală. Sunt oameni din toate colţurile lumii, fiecare cu bagajul lui etnosocial astfel încât trebuie totdeauna să găseşti numitorul comun prin care să-i ajuţi să lucreze împreună. Asta s-a întâmplat mai ales într-o altă funcţie pe care am ocupat-o la Sun Microsystems unde aveam vreo 300 de oameni în subordine din diverse culturi. Plus că la început eşti ca în proverbul american: “Nobody knows you, nobody needs you, nobody likes you”. Cum faci ca să treci din poziţia asta în cea opusă este de fapt marea încercare.
Ce relaţie aveţi cu România?
Sunt în România cam două săptămâni la doua luni. Pentru mine este extrem de plăcut să fiu la Bucureşti. Este extrem de diferit de Silicon Valley, atât la nivelul pozitiv, cât şi la cel negativ. Bucureştiul are o gramadă de atribute pozitive faţă de Silicon Valley – o viaţă mult mai puţin îngrădită social, mult mai puţin îngrădită de prejudecăţi, de reguli şi legi (ceea ce poate fi şi negativ). Iar viaţa culturală este mult peste ce este în San Francisco. Plus că este istoria mea personală.
Apropo de mediul în care vă desfăşuraţi activitatea – IT. Românii sunt buni specialişti în domeniu, dar sunt şi mai ieftini decât alţii. Care aspect cântăreşte mai mult?
Buni. Românii nu sunt ieftini în general. Există entităţi ieftine şi scumpe în orice domeniu, la fel şi în IT. Specialistul român nu este neapărat ieftin în comparaţie cu alte naţionalităţi, poate doar cu excepţia SUA, Canada, Vestul Europei, Israel. Românii sunt echivalenţi la preţ ca IT-iştii din Cehia, sunt mai scumpi decât cei din Rusia sau Ucraina. În general, noi când promovăm în România un brand de software nu-l promovăm ca pe un produs ieftin, ci unul cu plus-valoare. Dacă cineva vrea un produs ieftin, noi îi spunem: “Mulţumim frumos! Mergeţi mai departe, nu suntem noi cei de care aveti nevoie”. Teoria mea este că există două tipuri de optimizare: costul pe oră sau costul pe zi, dar la sfârşitul zilei nu are influenţă asupra rezultatului şi utilizarea globală, care înseamnă “return on investement”, “time to market”, “missed oportunity”.
Cum vă place să vă petreceţi timpul liber?
De regulă încerc să beneficiez de ce oferă oraşul la nivel cultural, plus că mă interesează foarte mult, ca pasiune, vinurile. Încerc să mă implic în cercuri care se preocupă cu aprecierea vinurilor.
Ce vă place să luaţi cu dumneavoastră din locurile pe care le vizitaţi?
Vreau să iau din energia locală, ca să folosesc un termen din vin, este vorba de terroir-ul local. Este interesant să înţelegi ce fac oamenii la nivel local, care e energia locală, modul în care văd lumea, cum lucrează, cum se distrează, cum creează, cum distrug.
Ce apreciaţi cel mai mult la oamenii cu care lucraţi? Cum vă alegeţi colaboratorii?
Ceea ce apreciem cel mai mult sunt: inteligenţa, energia şi etica, cu dimensiunea sociala. Noi când am angajat oameni nu am fost ataşaţi de o fişă de post. Noi căutam în general un suport general de IQ de bună calitate, multă energie şi creativitate şi, de asemenea, partea de etică – foarte importantă. Pentru mine, lipsa de etică este o mare bilă neagră.
Sunteţi un fin cunoscător al maşinilor. După ce criterii vă alegeţi automobilul?
Cred că eticheta corectă este “car enthusiast”. Pentru mine, legătura dintre maşină şi utilizator nu este una pur formală, funcţională. Mă interesează automobilele cu care poţi să ai o relaţie puţin mai pasională, poţi să apreciezi spiritul maşinăriei, frumuseţea estetică a unui design şi pe cea sonoră a unui motor creat să producă sunete interesante. De asemenea estetic, un interior de bună calitate. Sunt maşinile care te reprezintă, nu sunt doar nişte obiecte folositoare. Sunt în general cele din categoria super premium. Am o mică slăbiciune pentru automobilele germane rapide şi cele italiene, foarte rapide.
Mâncare bună, vinuri fine şi maşini sofisticate. Cum îmbinaţi aceste pasiuni ale dumneavoastră?
Niciodată împreună. Există o legatură între ele. Este o chestiune de stil de viaţă, este vorba de a te bucura de anumite lucruri bune în viaţă şi dacă ai norocul să te bucuri de asta, este o binecuvântare. Există multe aspecte: mâncare, vinuri, maşini, călătorii, ceasuri. Din ce am observat, foarte mulţi din cei care sunt entuziaşti auto sunt şi pasionaţi ai vinurilor bune şi ai gastronomiei de calitate. Poate că este o chestiune senzorială care le îmbină. Vinul este ceva viu, evoluează, îşi schimbă caracteristicile, sunt foarte multe variaţii. Iarăşi, când bei vin, teoria mea este că nu bei vin, ci terroirul din care vine vinul respectiv. Este mult mai mult decât o băutură. Spune ceva despre cultura oamenilor, despre energia oamenilor. Nu ai să vezi niciodată un vin exuberant, exploziv făcut în Germania; vinurile acelea sunt mult mai austere pentru că terroir-ul este unul mai auster.
În aceeaşi ordine de idei, ce părere aveţi despre mâncarea şi vinurile româneşti?
Bucătăria românească este una senzaţională şi am avut noroc ca pe linie maternă, mama, bunica să fie nişte bucătărese excelente. Bucureştiul are nişte restaurante excelente. Iar la nivel de vinuri, este aceeaşi discuţie. Ca în orice ţară, există vinuri foarte bune şi vinuri foarte proaste, însă în România există diferenţa că vinurile bune sunt foarte bune, iar cele proaste sunt foarte proaste. Diferenţele sunt extreme. Sunt vinuri româneşti care nu sunt cu nimic mai prejos faţă de un vin italienesc sau francez care este la preţ dublu. Plus că sunt sorturi pur româneşti care nu au echivalent şi care sunt o surpriză. Acestea ar trebui promovate cumva şi la nivel internaţional pentru că reprezintă un brand romanesc, iar nivelul lor este unul cu adevarat senzaţional.