Un suporter argentinian a murit, după o încăierare pe un stadion

0

Un suporter argentinian a murit, sâmbătă, la periferia oraşului Buenos Aires, în timpul unei încăierări pe un stadion unde se disputa un meci din campionatul diviziei secunde, potrivit presei locale, citate de rmc.fr.

Victima, în vârstă de 43 de ani, a fost înjunghiată în piept cu puţin timp înainte de pauza meciului câştigat de echipa locală Chacarita în faţa echipei Deportivo Maipu (2-0).

Potrivit anchetei, bărbatul a fost implicat într-o încăierare generală care a izbucnit în tribună, înainte de a continua pe coridoarele stadionului sportiv, unde a fost rănit. Transferat la spital, el a murit în urma unui stop cardiac.

Poliţia a folosit imagini de pe camerele de supraveghere ale stadionului pentru a încerca să identifice persoana care a dat lovitura fatală. Potrivit autorităţilor, încăierarea nu a fost rezultatul unor confruntări între bande rivale de suporteri, o problemă endemică în Argentina, unde violenţa în fotbal a provocat peste 300 de morţi.

„A fost un incident total izolat, care nu are nicio legătură cu grupurile de suporteri”, dar care a avut loc „după consumul unei cantităţi mari de băuturi alcoolice şi droguri”, a explicat presei Guillermo Cimadevila, şeful Agenţiei pentru prevenirea violenţei în sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.