Un TIR cu azotat de amoniu, răsturnat în zona localităţii Birda, Timiş

0

„Şoferul spune că s-a aplecat să vadă adresa exactă unde trebuia să ducă îngrăşământul (azotatul de amoniu), în acel moment pierzând controlul volanului şi ieşind în decor. Circulaţia a fost deviată până când vor fi evacuate toate baloturile cu azotat din TIR-ul răsturnat”, a declarat pentru AGERPRES Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

 

La faţa locului au sosit echipaje de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, care au oprit scurgerea granulelor de azotat şi au izolat zona periculoasă.

 

„În acest moment nu mai este niciun pericol de explozie, pentru că echipajele noastre de intervenţie au oprit scurgerea de azotat de amoniu şi au acoperit cu nisip îngrăşămintele scurse, pentru a nu intra în contact cu combustibilul, ceea ce ar duce la explozie. Se putea repeta situaţia de la Mihăileşti”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Banat Sindia Vlaia.

 

Potrivit acesteia, amestecul este deosebit de periculos, pentru că, în contact cu combustibilul, poate lua foc, iar prin căldura degajată, la 300 de grade Celsius, se poate produce o catastrofă.

 

Transportul trebuia să ajungă la o societate din oraşul Gătaia.