Uniunea Europeană lasă Ucraina în mâinile lui Putin?

Potrivit lui Van Rompuy, UE ‘nu are ambiții geopolitice’, pentru că în caz contrar Bruxellesul nu ar condiționa semnarea acordului de asociere dintre UE și Ucraina de necesitatea realizării de reforme în această țară, ci l-ar încheia fără nici un fel de condiții.

 

După cum a subliniat președintele Consiliului European, legat de Ucraina ‘nu poate fi luată o decizie (după principiul) ‘ori-ori’, de alegere între Est și Vest’.

 

‘Este în interesul UE ca astfel de țări precum Ucraina să cultive bune relații cu Rusia. Însă Moscova nu trebuie să se opună ca aceste state să-și aprofundeze de asemenea relațiile cu UE’, a declarat Van Rompuy.

 

Totodată, președintele Consiliului European a atenționat că, dacă Rusia nu va susține detensionarea situației din Ucraina, Occidentul va inița la adresa sa noi sancțiuni. ‘Însă sancțiunile nu sunt un scop în sine, un instrument de pedepsire sau răzbunare’, a subliniat politicianul.

 

În același interviu, Herman Van Rompuy a anunțat că ‘în timpul summitului UE din iunie vor fi semnate acorduri de asociere cu Georgia și Republica Moldova’.

 

Pe de altă parte, Rusia își direcționează gazele către China. După mai mult de zece ani de negocieri, Rusia și China au ajuns la un acord privind furnizarea de gaze naturale în următorii 30 de ani, printr-o nouă conductă între cele două țări, o tranzacție în valoare de sute de miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

 

Tranzacția va ajuta Gazprom să-și reducă dependența de exporturile spre Europa, care obține aproximativ o treime din necesarul său de gaze naturale din Rusia prin conductele care tranzitează Ucraina.

 

Gazprom va livra Chinei 38 miliarde metri cubi pe an, dar compania rusă va trebui să construiască un nou gazoduct, ale cărui costuri sunt estimate la peste 400 miliarde de dolari.

 

În contextul crizei din Ucraina, Gazprom caută să-și reducă dependența de Europa intrând pe noi piețe. Datorită acordului semnat cu China, Gazprom va reuși să dezvolte zăcământul gigantic din estul Siberiei, aflat prea departe de actuale piețe din Europa.

 

Contractul a fost semnat miercuri, la Shanghai, de directorul general al Gazprom, Alexey Miller, și de oficialii chinezi, la o zi după vizita președintelui Vladimir Putin în China.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed