UNPR doreşte creşterea pensiilor de la 1 ianuarie 2012 cel puţin cu rata inflaţiei

0

„Avem o sarcină ideologică prevăzută în statutul partidului, de a-i apăra pe muncitori, pe lucrători, pe cei care-şi vând zilnic forţa de muncă. Pentru a putea ca aceste standarde minime să fie şi în favoarea lor, credem că până la sfârşitul anului este nevoie de revenirea salariilor la nivelul de la 30 iunie 2010 şi de la 1 ianuarie 2012 de o creştere a pensiilor cel puţin cu rata inflaţiei şi cu 50% din ceea ce va fi creşterea puterii de cumpărare în anul viitor”, a spus Sârbu.

În cadrul Comitetului Executiv al UNPR de sâmbătă s-a făcut un bilanţ al activităţii partidului în primul an de la formare, Sârbu notând faptul că „circa patru milioane de români au fost apăraţi” de UNPR prin măsurile de protejare a salariului minim pe economie. „Acum un an, atunci când a început dezbaterea pe măsurile de austeritate, inclusiv dispariţia acestor standarde sociale era pusă în discuţie. Noi le-am salvat. Nu avem nici un fel de dubiu că aceasta este principala contribuţie a UNPR din punct de vedere social în acest an de criză economică”, a afirmat liderul UNPR.

În ceea ce priveşte coaliţia de guvernământ, Sârbu a afirmat că nu este „foarte confortabil” ca un partid de stângă să se afle la putere alături de PDL, „poate cel mai de dreapta partid din România”, însă explică orientarea UNPR printr-un citat din Alexandru Vlahuţă: „adevărul aşteaptă, numai minciuna se grăbeşte”. „Am urmărit realizarea stabilităţii politice în această ţară fără de care, din punct de vedere economic, nu puteam să depăşim principalele momente ale crizei. (…) Noi am avut înţelepciunea să aşteptăm rezultatele măsurilor economice absolut obligatorii. Începutul depăşirii crizei economice este evident”, a susţinut Marian Sârbu.