UNTRR solicită Guvernului scutirea transportatorilor de la plata impozitului forfetar şi pe profit

0

„Noile prevederi ale Codului Fiscal prin care contribuabilii au obligaţia de a plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie, constituie şi mai mult o povară pentru transportatorii rutieri români care se confruntă deja cu o situaţie fără precedent”, se arată într-un comunicat al uniunii.

UNTRR solicită scutirea de impozite a firmelor care activează în domeniu şi axarea controalelor asupra societăţilor care prezintă antecedente în nerespectarea legilor.

De asemenea, UNTRR cere Guvernului acordarea de sprijin după modelul celui aplicat producătorilor de autovehicule, sporirea ritmului de construcţie a autostrăzilor, reducerea taxelor şi încurajarea instituţiilor financiare să asigure linii de credit pentru transportatori.

UNTRR este o organizaţie profesională şi patronală, fondată în 1990, care a înregistrat de la înfiinţare până în prezent 13.000 de membri.