UPDATE – Guvernul a început plăţile către furnizorii de gaze şi energie electrică în conformitate cu mecanismul de compensare/ Cărbunaru: Plăţile vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populaţiei şi a economiei

Guvernul anunţă consumatorii de energie şi gaze naturale că, pentru măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor din categoriile menţionate de Lege 259/2021, art 1, alin. C), d), e) şi f) pot solicita în continuare recalcularea facturilor emise pentru energie electrică şi gaze naturale începând cu luna noiembrie a anului trecut.

 

Categoriile care pot face aceste demersuri sunt microîntreprinderi, persoane fiice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, spitale publice sau private, unităţi didactice publice sau private, creşte, ONG-uri, unităţi de cult, furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, instituţii de cultură unităţi şi instituţii de învăţământ.

 

„Deja Guvernul României a demarat plăţile către furnizorii de gaze şi energie electrică în conformitate cu mecanismul de compensare stabilit de cadrul legal. Aceste plăţi vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populaţiei şi a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, luni seară, la finalul întâlnirii pe care premierul Nicolae Cucă a avut-o cu miniştrii Energiei, Finanţelor, Muncii, Economiei, Antreprenoriatului, Mediului şi cu alţi reprezentanţi ai Guvernului. 

 

Astfel, Ministerul Energiei a făcut plăţi în cuantum de peste cinci milioane de lei furnizorilor de gaz şi energie pentru IMM-uri, iar Ministerul Muncii a început, luni, decontările pentru companiile care furnizează gaz şi electricitate consumatorilor casnici, fiind dispuse plăţi în valoare de 3,5 milioane lei.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că în şedinţa de coaliţie de marţi va fi prezentat şi analizat un pachet de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori şi după 1 aprilie dată la care expiră măsurile aflate în prezent în vigoare.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed