USL vrea sesiune parlamentară extraordinară

0

„Uniunea Social Liberală constată absenţa totală a autorităţilor şi atitudinea incalificabilă a actualei puteri, care, în locul unei reacţii responsabile şi raţionale, în faţa protestelor publice, nu ne-a oferit decât intervenţia jenantă a unui politruc de mâna a doua, precum Sever Voinescu. Din păcate, nici măcar în ceasul al doisprezecelea, când oamenii au fost nevoiţi să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile şi pentru a protesta împotriva anilor de umilinţă şi sfidare la care au fost supuşi de actuala putere, PD nu este capabil să-şi recunoască eşecul, să renunţe la discursul propagandistic şi populist, la atacurile penibile împotriva opoziţiei şi la jignirea poporului român”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele PC, Daniel Constantin.

 

Conform liderilor USL, „faptul că preşedintele, primul-ministru şi membrii Guvernului se ascund de opinia publică arată degringolada din tabăra puterii”.

 

„Acesta este sindromul unui sfârşit de regim, când cei mai înalţi reprezentanţi în stat nu mai au curajul să apară public şi când se recurge la violenţă în locul raţiunii şi dialogului”, susţin reprezentanţii opoziţiei.

 

Liderii USL opinează că, „în condiţiile în care România arată astăzi ca o ţară neguvernată, singura soluţie raţională este declanşarea rapidă a alegerilor anticipate, pentru a avea un nou Parlament şi un nou Guvern, legitimate de votul popular şi pentru a reveni la normalitate”.