Cu doar o săptămână înainte de termenul limită la care utilizatorii WhatsApp trebuie să accepte noile condiţii de utilizare, oficialii companiei anunţă că revin asupra deciziei de a limita funcţionalitatea pentru cei care nu apasă butonul prin care să-şi dea acordul.
Iniţial, WhatsApp a ameninţat că utilizatorii care nu sunt de acord cu noile condiţii vor pierde, treptat, accesul la mai multe funcţii ale aplicaţiei. Acum, tonul comunicării s-a schimbat, iar WhatsApp spune că, şi dacă nu acceptă condiţiile, utilizatorii vor putea folosi produsul la fel ca şi până acum.
În schimb, “rebelii” vor fi stresaţi cu notificări constante, care le vor aduce aminte că nu şi-au dat acordul. Cei de la WhatsApp speră, probabil, că acest gen de presiune va fi mai eficient decât ameninţările.
Nu se ştie ce anume a determinat WhatsApp să-şi schimbe poziţia, însă este posibil să existe un număr mare de utilizatori care nu şi-au dat încă acordul, iar oficialii companiei să se teamă de un alt episod negativ, precum cel din momentul anunţării noilor condiţii, când milioane de utilizatori au trecut la Telegram şi Signal.



