Vicepreşedinte ANRE: În niciun caz nu este cazul să penalizăm pe cineva pentru consum ci să bonificăm pe cei care reuşesc să facă economii

”În niciun caz nu este voba de întoarcerea la anii 80, vorbim de cu totul altceva. Cred că este o măsură responsabilă şi, dacă în România, în acest moment marea majoritate a consumatorilor casnici şi o parte din consumatorii industriali beneficiază de plafonare şi nu sunt chiar stimulaţi să facă asemenea economii, pentru că un preţ de 68 de bani este un preţ care nu are nicio legătură cu realitatea din piaţă, aceşti consumatori nu sunt stimulaţi deloc să facă economie şi probabil marea majoritate a lor nici nu o să facă”, a spus vicepreşedintele ANRE.

El a precizat că probabil că anul acesta, aceste stimulente care sunt de a economisi nu vor produce efecte spectaculoase în România.

”Din păcate, trebuie să acceptăm realitatea că cel puţin în viitorul apropiat, acele preţuri pe care le aveam în 2020 şi 2021 la energie şi gaze este foarte puţin probabil să mai revină”, a avertizat oficialul ANRE.

Zoltan Nagy-Bege a mai afirmat: ”În niciun caz nu este cazul să penalizăm pe cineva pentru consum, mai degrabă trebuie să bonificăm pe cei care reuşesc să facă economii”.

Vicepreşedinyele ANRE a menţionat că sunt foarte mulţi consumatori industriali şi gospodării care au luat decizia înainte de această criză şi au redus consumul considerabil şi s-ar putea să nu mai reuşească să facă o economie dacă de doi, trei ani au redus consumul. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed