O delegaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), condusă de Mihai Daraban, preşedintele organizaţiei, se află, în perioada 30-31 martie, în Turcia, la Istanbul, pentru o serie de întâlniri cu autorităţile turce, precum şi cu reprezentanţi ai sistemului cameral din această ţară.
Prima întâlnire de pe agenda de lucru a avut loc miercuri, la sediul Uniunii Camerelor şi Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), delegaţia CCIR fiind invitată de către vicepreşedintele Uniunii, Selçuk Öztürk, să participe la o întâlnire oficială cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Turcia.
„CCIR a lansat, în toamna anului 2020, în cadrul reuniunii statelor aparţinând OCEMN, din care face parte şi Turcia, o iniţiativă care vizează valorificarea transportului maritim prin Canalul Suez, prin stabilirea preţurilor preferenţiale pentru navele de marfă OCEMN. Considerăm că această iniţiativă poate avea un impact semnificativ asupra economiilor României şi Turciei, dacă vom continua să explorăm avantajele poziţionării geografice a regiunii Mării Negre. Trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru a intensifica comerţul la Marea Neagră, ţinând cont şi de noua situaţie geopolitică din Ucraina. Din nefericire, Marea Neagră nu a fost o ţintă pentru traficul maritim nici pe timp de pace, de aceea trebuie acordată o atenţie sporită dezvoltării relaţiilor comerciale cu statele din regiune”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Există o preocupare comună a României şi Turciei de a reuşi revitalizarea comerţului la Marea Neagră, spune vicepreşedintele TOBB, Selçuk Öztürk.



