Viral. Fotograful care l-a văzut pe tatăl care-și ținea de mână fata moartă, în Turcia povestește: „Fă-mi o fotografie cu copilul meu”

Povestea uneia dintre fotografiile virale, realizate după cutremurele devastatoare din Turcia și Siria, a făcut înconjurul lumii.

Un tată își ține mâna fetei sale moarte, aflată sub o clădire prăbușită. Imaginea cu impact emoțional puternic s-a viralizat instant. Fotograful care a realizat-o a povestit pentru The Guardian ce s-a întâmplat în acel moment dramatic.

Cea mai emoțioanată imagine

Adem Altan este fotograf de 41 de ani și spune că niciuna dintre imaginile pe care le-a făcut în cariera sa nu se compară cu aceasta.

Fotograful agenției Associated Press a mărturisit marți că în acea dimineață și mergea de la Ankara spre Kahramanmaraș, orașul puternic afectat de cutremur. Acolo a dat peste clădiri întregi prăbușite.

Odată ajuns acolo, fotograful s-a îngrozit. Familiile săpau printre dărâmături în căutarea celor dragi care rămăseseră blocați printre ruine.

Fotoreporterului i-a atras atenția un bărbat îmbrăcat cu o haină portocalie, care stătea tăcut în mijlocul molozului.

„Când m-am uitat mai atent, am văzut că ținea o mână”, spune fotograful, „așa că am început să fac fotografii”.

Tatăl se numește Mesut Hançer, iar fiica lui avea 15 ani

Tatăl din fotografia virală se numește Mesut Hançer, iar mâna pe care o ținea era a fiicei sale de 15 ani, Irmak, care murise în timpul cutremurului. Clădirea în care ei locuiau era prăbușită. Hançer l-a zărit pe Altan și i-a cerut să nu se oprească din fotografiat.

„Fă-mi o fotografie cu copilul meu’, a strigat el. Apoi a lăsat mâna pe care o ținea și mi-a arătat copilul. Am văzut capul unei persoane sub dărâmături. L-am întrebat cum se numește. Mi-a răspuns că îl cheamă Mesut Hançe.

Apoi am întrebat care e numele copilului său. Era puțin mai departe și nu înțelegeam foarte bine ce îmi spunea. Mi-a spus că pe fiica lui o chema Irmak.”, a povestit fotograful.

A continuat să facă fotografii în timp ce Hançer a luat din nou mâna fiicei sale. „Ce durere insuportabilă, m-am gândit în sinea mea.

Ochii îmi erau plini de lacrimi, îmi era greu să mă abțin să nu plâng când făceam pozele. Am așteptat puțin după ce le-am făcut. Mă așteptam să vină cineva să ia fata. Din păcate, nimeni nu a făcut-o.”, a adăugat fotograful.

S-a întors a doua zi, dar nu l-a mai găsit

Marcat de durerea lui Mesut Hançer, Altan s-a întors a doua zi în locul unde tatăl își ținea fiica de mână, dar nu l-a mai găsit.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu tatăl. Nu mai era acolo. Nici fiica lui nu mai era”, a afirmat Adem Altan. Știa că a surprins o imagine extrem de emoționantă și sugestivă pentru amploarea durerii și a catastrofei lăsate în urmă de cutremur.

„(Fotografia – n.r.) a atras multă atenție atât în ​​Turcia, cât și în întreaga lume. Sute de oameni au distribuit-o pe rețelele sociale. Am primit sute de mesaje care spuneau:

„O fotografie foarte puternică, care arată durerea cutremurului” sau „O fotografie pe care nu o vom uita toată viața”. „Există o durere mai mare decât aceasta? Nu pot compara fotografia asta cu niciuna făcută înainte.

Fotografia a atras multă atenție, da. Dar nu sunt fericit. Aceasta este o catastrofă”, a adăugat fotograful.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed