Virgil Popescu, despre protestul minerilor din Valea Jiului: Practic, s-a ajuns la neplata salariilor, pentru că din producţia de cărbune şi vânzarea de energie electrică nu au ajuns veniturile aşa încât să poată fi plătite salariile

0

”Compania Energetică Hunedoara a beneficiat de un ajutor de stat cu ceva timp în urmă pentru un program de restructurare. Acel program de restructurare nu a fost făcut, între timp Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă, cred că în 2018, dacă nu mă înşel. Este în procedură de reorganizare. Comisia Europeană a solicitat returnarea ajutorului de stat, deci încă o datorie în plus şi este  în acest moment condus de un administrator judiciar şi un administrator special, din partea  acţionarului, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediul de afaceri. Practic, de ce s-a ajuns la neplata salariilor, pentru că din producţia de cărbune şi  vânzarea de energie electrică nu au ajuns veniturile aşa încât să poată fi plătite salariile”, a declarat Virgil Popescu la Antena 3.

 

Soluţia, spune ministrul, este o ordonanţă a guvernului.

 

”Soluţia este pe Ordonanţa 60, suntem într-o procedură, dar am trecut prin diverse faze de judecată, fiind în reorganizare, procedura birocratică şi juridică este destul de stufoasă. Am urnit-o din loc, de o săptămână de zile suntem în discuţii cu Consiliul Concurenţei, cu fondul de mediu, cu ANAF la nivelul ministerului, cu experţii, ca să facem  reorganizarea CEH. Asta înseamnă că termocentrala de la Paroşeni care este retehnologizată şi  are emisii de CO2 reduse, împreună cu cele patru mine, conform Ordonanţei 60 este un activ funcţional energetic, va fi dată în plată către ANAF, ANAF-ul o transmite în baza aceleiaşi legi Ministerului Energiei care o repune în circuitul economic”, a explicat Popescu.

 

Ministrul Energiei a precizat că Tremocentrala de la Mintia a fost solicitată de Consiliul Judeţean Hunedoara în administrare.

 

”Termocentrala de a Mintia, fără mine, pentru că dânşii pot să funcţioneze pe cărbune din import şi nu au doit să aibă mine în funcţiune, a fost solicitată de către Consiliul Judeţean Hunedoara prin aceeaşi procedură, de la minister dată către Consiliul Judeţean şi Primăria Deva, dacă se înţeleg”, a declarat Virgil Popescu.

 

Popescu a adăugat că vineri va avea o întâlnire cu o delegaţie a minerilor din Valea Jiului.

 

”Mâine la ora 10, mă întâlnescu cu o delegaţie a minerilor din Valea Jiului, vin la minister şi de întâlnim. M-au sunat astăzi şi le-am spus sigur, îi aştept mâine. Astăzi, în şedinţa de Guvern, acea ordonanţă prin care  din 2006 este practic legea care  statuta acest fond de garantare a creanţelor salariale, unde companiile în  insolvenţă erau excluse Prin această ordonanţă, dăm posibilitatea şi companiilor aflate în insolvenţă, cum este CEH să beneficieze acelaşi tratament ca şi alte companii. Practic se pot plăti trei salarii restante”, a mai declarat Virgil Popescu.

 

Aproximativ o sută de mineri s-au blocat în subteranul Minei Lupeni, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale din ianuarie şi nici tichetele de masă de aproximativ zece luni. De asemenea, sunt restanţe de 11 luni la plata transportului spre şi dinspre serviciu.