Vom avea sau NU zăpadă de Crăciun? Cum va fi vremea în următoarele zile

Potrivit datelor ANM, temperaturile se vor menţine, în continuare, peste cele normale pentru această perioadă.Cerul va avea înnorări vineri și va ploua slab sau va burniţa, pe arii relativ restrânse în vest, nord-vest şi sud-est şi cu totul izolat în restul teritoriului. Pe crestele montane înalte vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice se vor situa în continuare peste normele caracteristice datei, cu maxime ce vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar minime între -2 şi 5 grade.

Sâmbătă, va fi nebulozitate stratiformă în zonele joase de relief, local persistentă. Potrivit ANM, probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade.

Duminică, valorile termice se vor menţine, în continuare, peste cele normale pentru această perioadă. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.

Luni, vremea va fi în general închisă. În cursul zilei, local în sudul şi în estul ţării vor fi burniţe sau ploi slabe, iar noaptea se vor semnala ploi şi burniţe în majoritatea regiunilor. La munte, local şi temporar va ninge slab în masivele nordice şi pe spaţii mai mici în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed