De la 1 august, sunt obligatorii şedinţele de mediere pentru procesele civile

 Petenţii nu vor trebui să treacă, însă, pe la un mediator, cum se stipula până acum, ci vor putea fi informaţi chiar de către judecător, procuror sau avocat, potrivit unei modificări recente a Parlamentului.

 

Şi tot în forul legislativ se pregăteşte o nouă schimbare: vor putea acţiona ca mediatori şi avocaţii şi notarii cu experienţă de peste 5 ani, fără să mai fie nevoie de alte formalităţi.

 

De la 1 august 2013, acţiunile civile în instanţă şi unele acţiuni penale vor fi respinse de către instanţă dacă părţile nu vor trece printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor mediereii. Impactul se va vedea după ce magistraţii vor reveni din vacanţa de vară.

 

Potrivit modificărilor Parlamentului la Legea de adoptare a OUG 4/2013, şedinţa obligatorie de informare asupra avantajelor medierii nu se va face obligatoriu la mediator. Camera Deputaţilor a aprobat o modificare potrivit căreia „informarea asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris”.

 

Citeşte aici mai multe

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed