Vremea în România, 24 septembrie

Mâine presiunea atmosferică scade uşor, dar vremea se menţine destul de frumoasă. În cea mai mare parte a ţării sunt nori puţini, mai ales
de tip Cumulus, adică de timp frumos.

Doar în regiunile estice se va simţi influenţa unui front atmosferic ce se apropie dinspre Ucraina. Aceasta înseamnă că aici norii se înmulţesc, însă vor cădea doar ploi slabe, izolate. Şi vântul va bate ceva mai tare, cu viteze de până la 20 – 25 de km/h. Maximele vor avea valori normale pentru această dată în aproape toată ţara şi se vor încadra între 18 şi 25 de grade.

În vestul şi în centrul ţării astăzi este o zi de toamnă autentică. Norii aproape că lipsesc în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei şi în sud-vestul Transilvaniei. După o dimineaţă rece, maximele ajung până la 24 de grade la Timişoara, la Arad şi la Oradea şi 23 în Maramureş, valori uşor mai mari decât cele normale.

Destul de plăcut va fi şi în Transilvania: 23 de grade la Alba Iulia, 22 la Târgu Mureş şi la Cluj Napoca şi 21 la Sibiu. Mai răcoare este în depresiunile din est: 18 grade la Miercurea Ciuc.

În Oltenia, soarele straluceşte încă de dimineaţă, iar situaţia nu se schimbă pe parcursul zilei. Meteorologii prognozează 25 de grade la Drobeta Turnu Severin, 24 la Râmnicu Vâlcea şi 23 la Craiova. Valori asemănătoare şi în Muntenia: 23 de grade în Buzău şi la Slobozia şi 24 la Giurgiu. Pe parcursul zilei, apar câţiva nori, mai ales în nordul şi în estul regiunii, dar nu va ploua.

În Dobrogea ziua a început cu cer mai mult senin, dar se va înnora trecător şi e posibil să cadă câţiva stropi de ploaie în nordul provinciei. La
amiază, însă, temperatura trece de 20 de grade. Se aşteaptă 21 de grade la Tulcea şi la Constanţa şi 22 la Cernavodă.

În Moldova, este soare în prima parte a zilei, apoi se adună norii. Şi aici vor fi câteva ploi slabe, izolate. Vântul se intensifică, dar viteza lui nu
trece de 25 de km/h. Sunt prognozate 22 de grade la Galaţi, la Focşani şi la Iaşi şi 21 în Bacău şi la Botoşani. La Suceava nu vor fi mai mult de 19 grade.

În capitală mâine este o zi foarte frumoasă, fără nori şi cu mult soare. Maxima va ajunge pe la 23 – 24 de grade, valori normale pentru
această dată.

La munte, vremea frumoasă de toamnă îmbie turiştii la excursii şi drumeţii. Atenţie, însă, la îmbrăcăminte, pentru că dimineaţa este destul de rece. Cerul este variabil şi se va înnora doar în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat în masivele din est. Izolat, pe văi şi în depresiuni, va fi ceaţă dimineaţa. La amiază sunt prognozate 18 grade la Stâna de Vale, 15 la Predeal şi la Păltiniş şi 14 la Sinaia cota 1500.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed