Zarva din JUSTIȚIE continuă! A venit și replica dură a DNA!

Direcția Națională Anticorupție a transmis, vineri, o replică în urma discuțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Procurorii DNA au fost acuzați de unii membri CSM, care încercau să argumenteze necesitatea existenței SIIJ, de ”abuzuri împotriva magistraților”.

 

Apare o nouă LEGE. Mii de români vor fi pedepsiți dacă fac acest lucru

 

 

De asemenea, procurorilor Anticorupție li s-a imputat faptul că au avut la fel de puține rechizitorii cu magistrați precum are SIIJ în prezent, o parte a membrilor CSM încercând să demonstreze astfel că activitatea instituției condusă de procurorul Nicolae Marin se află în parametrii obișnuiți.

DNA a catalogat acuzațiile membrilor CSM drept ”afirmații denigratoare și atacuri injuste” și a transmis că procurorii ”nu se vor lăsa intimidați”.

Instituția condusă de Crin Bologa a mai precizat că numele și activitatea DNA sunt folosite ”în mod defăimător ca muniție de război” în dispute care vizează modificări legislative sau exprimarea unor puncte de vedere divergente cu privire la sistemul judiciar.

DNA a invocat și menționarea hotărârii plenului CSM nr. 225 din data de 15 octombrie 2019, care nu este definitivă și a fost contestată la Curtea de Apel București, spunând că acest lucru poate reprezenta o formă de presiune asupra judecătorilor care urmează să soluționeze cauza.

 

Bucureștiul NU este pregătit pentru gerul siberian? Ce spune ministrul Energiei

 

 

 

Comunicatul integral al DNA

”În contextul dezbaterilor privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care au avut loc în cadrul ședinței de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 11 februarie 2021, constatăm cu îngrijorare că au fost făcute afirmații nejustificate, denigratoare la adresa activității Direcției Naționale Anticorupție și a procurorilor din cadrul acesteia. Prin urmare, Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.) face următoarele precizări:

În ciuda atacurilor injuste, D.N.A. nu se va lăsa intimidată și va continua să își îndeplinească misiunea, să combată faptele de corupție care îi sunt atribuite în competență conform legii, cu respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de lege și de normele internaționale pentru apărarea drepturilor omului. Dezbaterile de idei sunt întotdeauna binevenite, dar este de neînțeles înverșunarea cu care numele și activitatea instituției noastre sunt folosite în mod defăimător ca „muniție de război” în dispute care vizează modificări legislative sau exprimarea unor puncte de vedere divergente cu privire la sistemul judiciar.

Totodată, am remarcat că în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se folosesc ca argumente concluziile unei hotărâri care nu are caracter definitiv, respectiv Hotărârea Plenului CSM nr. 225 din data de 15 octombrie 2019. Împotriva acesteia, D.N.A. a formulat acțiune în anulare, cauza fiind în prezent pe rolul Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Or, inducerea în opinia publică a ideii că acele concluzii reprezintă adevărul, poate constitui o presiune la adresa judecătorilor care în prezent judecă acțiunea.
Direcția Națională Anticorupție este o instituție care îndeplinește o misiune importantă de combatere a corupției la nivel înalt și mediu, fenomen care pune în pericol valorile democrației și dezvoltarea economică a societății. Ca unitate de parchet, Direcția Națională Anticorupție își îndeplinește acest rol conform legii și în slujba cetățenilor”, au transmis, vineri, reprezentanții DNA.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed