Tăriceanu: Așa cum ne-am angajat, vom lua decizia reducerii impozitului pe dividende de la 5% la 0% și a splitării TVA

„Am discutat în privința unor măsuri de politică fiscală. Așa cum ne-am angajat, revin asupra deciziei de a reduce impozitul pe dividende de la 5% la 0%, splitarea TVA-ului, de care primul-ministru și ministrul de Finanțe au și vorbit”, a spus Tăriceanu, la finalul ședinței coaliției de guvernare PSD — ALDE.

 

Întrebat despre data intrării în vigoare a măsurilor privind renunțarea la impozitul pe dividende și splitarea TVA, Tăriceanu a precizat că Guvernul este cel mai în măsură să ofere datele cu privire la aplicarea lor. Mai mult, la precizarea jurnaliștilor că în programul de guvernare există ca termen asumat data de 1 septembrie pentru adoptarea acestor măsuri, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat: „V-am răspuns, în privința calendarului vă răspunde reprezentantul Guvernului”.

 

Potrivit președintelui Senatului, nu s-a stabilit dacă măsurile privind renunțarea la impozitul pe dividende și splitarea TVA vor fi luate printr-o ordonanță de urgență sau printr-un proiect de lege.

 

Tăriceanu a susținut, de asemenea, că decizia de scădere a impozitului pe venit de la 16% la 10% se va aplica, dar că are termen 1 ianuarie 2018.

 

„Guvernul trebuie să lucreze conform legislației în vigoare, să anunțe aceste măsuri cu un anumit termen înainte, în virtutea principiului predictibilității”, a subliniat Tăriceanu.

 

AGERPRES

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed