5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 15.09.2011

0

ZF: Trei ani de criză: de la Lehman Brothers la Grecia. Exact cu trei ani în urmă, pe data de 15 septembrie, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, Lehman Brothers, anunţa falimentul aruncând în haos pieţele de capital din întreaga lume. Investitorii au început să vândă acţiuni în neştire, băncile au tăiat finanţările, economia a căzut în recesiune. De trei ani, conducătorii politici şi economici ai lumii încearcă să găsească soluţii pentru relansarea economică, însă miile de miliarde de dolari pompate de state pentru susţinerea băncilor şi pentru programe de stimulare economică s-au dovedit doar remedii temporare, iar criza s-a acutizat şi mai mult, ameninţând acum cu falimentul ţări precum Grecia, iar cei care ar trebui să salveze situaţia, SUA, Germania, Franţa, sunt tot mai şubrezi. La trei ani de la falimentul Lehman, pesimismul a revenit pe pieţe.

România liberă: România, orezăria de lux a Europei. Pe zeci de kilometri de-a lungul Dunării, ogoarele se află sub luciul apei. Sunt orezăriile României. Pe vremea lui Ceauşescu ocupau 34.300 hectare. Astăzi au ajuns la 12.300 hectare, dar reprezintă o afacere foarte profitabilă. Riso Scotti, compania familiei Scotti din Italia, cel mai mare cultivator de orez de pe teritoriul Europei, a cumpărat la începutul anilor 2000 aproape 10.500 hectare de teren agricol, amplasate strategic pe malul Dunării.

Adevărul: Tinerii dau năvală la afacerile cu bani de la stat. Întreprinzătorii debutanţi au deschis peste 4.500 de firme special pentru a beneficia de grantul de până la 10.000 de euro de la Guvern. Mecanică auto, brutărie sau construcţii. Acestea sunt principalele domenii vizate de tinerii care şi-au deschis o primă afacere, sperând la ajutorul financiar al statului.  

Gândul: De 17 ani, România încearcă recuperarea a 60 milioane dolari din Libia. Ministerul Finanţelor: „Căutăm o modalitate de reluare a discuţiilor”. Ce sumă spune Becali că are de primit. Statul român încearcă de 17 ani, fără succes până acum, să recupereze o datorie de peste 60 de milioane de dolari de la Libia. Concret este vorba despre 45,5 milioane dolari, la care se adaugă alte 23 milioane dinari libieni ( circa 18 milioane dolari americani), sume la care se adaugă penalităţi. Creanţa datează de dinainte de 1990 şi provine din exporturi de arme, dar şi din lucrări de construcţii – şcoli, blocuri, spitale – realizate în Libia de către firme din România.

Daily Business: Cum va evolua euro pana la finele anului. Moneda nationala s-a depreciat, miercuri, la cel mai scazut nivel din acest an in fata euro, de 4,2886 lei. Analistii economici citati de DailyBusiness.ro spun ca leul ar sta si mai prost, daca n-ar fi sprijinit de BNR. Intr-o economie normala, moneda nationala ar fi trebuit sa se intareasca in fata celei europene, avand in vedere deprecierea monedei unice in fata dolarului. In fata dolarului, leul s-a apreciat cu un ban, la 3,1346 lei. Numai ca in Romania, cursul nu prea are nicio legatura cu realitatea. Potrivit analistilor, moneda nationala joaca dupa cum ii „canta” BNR-ul.