500 de sindicalişti au pichetat sâmbătă sediul Romtelecom, nemulţumiţi de disponibilizările anunţate de operator

Circa 500 de persoane afiliate la Federaţia Sindicatelor din Telecomunicaţii au pichetat sâmbătă sediul Romtelecom, nemulţumiţi de faptul că începând cu luna mai vor fi disponibilizaţi 600 de angajaţi ai operatorului. Aceştia au avut autorizaţie pentru intervalul 12.00-14.00.

„Luni are loc întâlnirea conducerii Federaţiei. Vom analiza următorii paşi ce urmează să îi parcurgem, în funcţie de acţiunile pe care le are în vedere Administraţia Romtelecom. Dacă Romtelecom demarează concedierile colective, o să acţionăm în instanţă. Romtelecom trebuie să motiveze aceste concedieri, doar normele de muncă pot spune dacă avem suficienţi salariaţi să ne desfăşurăm activitatea”, a declarat sâmbătă preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Telecomunicaţii, Ioan Andrei, citat de NewsIn.

Reprezentanţii operatorului de telefonie au comunicat sâmbătă că, pe perioada valabilităţii contractului colectiv de muncă, adică până în iunie 2011, sindicatele nu pot iniţia potrivit legii un conflict de interese (grevă, de ex.), având doar posibilitatea de a apela la acţiuni în instanţă şi la proteste în afara orelor de program, organizate conform legii.

Romtelecom a anunţat sâmbătă, printr-un comunicat, că măsura disponibilizărilor este necesară pentru companie. „Înţelegem că orice decizie care implică şi o reducere de personal este dureroasă pentru cei care vor fi afectaţi, dar este necesară pentru companie. Milioane de clienţi ai noştri aşteaptă de la Romtelecom servicii cât mai bune la preţuri cât mai mici, iar pentru ca noi să le satisfacem aceste dorinţe trebuie să devenim cât mai eficienţi”, a declarat sâmbătă directorul de relaţii publice din cadrul Romtelecom, Cristina Popescu.

Reprezentantul operatorului telecom precizează că salariaţii care vor pleca din companie vor primi compensaţii în cuantum dublu faţă de cel prevazut în contractul colectiv de muncă, care pot ajunge până la suma de 14.000 de euro net, în funcţie de vechimea în muncă. „În plus, solicităm mai multor firme care sunt parteneri de afaceri ai Romtelecom să asigure locuri de muncă pentru cel puţin câteva sute de oameni dintre cei afectaţi, în condiţiile de angajare ale acestor firme. Dialogul între administraţie şi sindicate şi salariaţi este permanent, au avut loc mai multe întâlniri în cursul ultimelor săptămâni. Aceste întâlniri vor continua, tocmai pentru a ne asigura că astfel de măsuri sunt bine înţelese de salariaţi şi sindicate”, mai spun reprezentanţii Romtelecom.

De asemenea, aproximativ 150 de angajaţi ai Romtelecom din mai multe judeţe din Transilvania au protestat şi sâmbăta trecută la Cluj.

Romtelecom a anunţat în 18 februarie că va reduce 600 de posturi în cadrul organizaţiei de Operaţiuni, angajaţii disponibilizaţi urmând să primească pachete compensatorii, cuantumul acestora fiind stabilit în funcţie de vechimea la locul de muncă. Romtelecom a precizat că pentru plecările prin acordul părţilor, pachetul va avea valoare dublă faţă de ceea ce prevede contractul colectiv de munca în vigoare, adăugând că toţi angajaţii care părăsesc organizaţia vor primi consultanţă gratuită pentru găsirea unui loc de muncă (outplacement).

Şi Federaţia Sindicatelor din Comunicaţie – FSCOM – a cerut companiei Romtelecom să încerce căi alternative de reducere a cheltuielilor şi să analizeze situaţia reală a fiecărui domeniu în parte. Federaţia Sindicatelor din Comunicaţie a avertizat conducerea Romtelecom, Consiliul de administraţie al companiei, cât şi Guvernul României care, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, deţin un procent de 46% din acţiunile societăţii, „să nu facă niciun pas greşit şi nici un abuz din punct de vedere legal atunci când va trece la disponibilizările de personal în cadrul companiei”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed