În cinstea împlinirii a 135 de ani de la naşterea marelui artist, Google şi-a modelat sigla de pe pagina principală în forma sculpturilor lui Brâncuşi. Printre acestea se numără şi celebra „Pasăre în spaţiu”.
Astfel de personalizări au devenit deja o tradiţie a companiei, care încearcă astfel să atragă atenţia asupra marilor personalităţi care au avut contribuţii semnificative la dezvoltarea ştiinţei, cunoaşterii şi artelor.