Piperea: Toate ridicările de maşini sunt ilegale şi pot fi contestate

Codul Rutier prevede că „poliţia rutieră poate dispune ridicarea şi depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorului drumului public, după caz. Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar se suportă de către deţinătorul acestuia. Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.”

„Prin urmare, raţiunea legii – care trebuie respectată de toate regulamentele adoptate de administraţia publică locală în aplicarea acesteia – este ca ridicarea să reprezinte o măsură excepţională, luată în cazul autovehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie”, a adăugat avocatul.

El a spus că avocaţii de la societatea la care este partener au câştigat mai multe procese cu Poliţia Rutieră pentru parcări ilegale, în cadrul cărora au făcut plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie, şi s-a dispus anularea contravenţiei şi rambursarea taxei de către Poliţie. Citește mai mult pe www.mediafax.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed