Candidatura acestuia a întrunit 20 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.
Dacă va primi şi votul plenului Parlamentului, acesta îl va înlocui în Consiliu pe Mihai Mălaimare, care şi-a dat demisia.
Întrebat, în timpul audierilor, în ce măsură CNA ar putea să se implice pentru evitarea imixtiunii politice la televiziunea publică, Radu Călin Cristea a spus că aceste imixtiuni nu vor putea fi niciodată eliminate.
În timpul audierii, Cristea a mai spus că, „în momentul de faţă, CNA are o relaţie prea glacială cu emiţătorii radio-TV”. În opinia acestuia, CNA ar trebui să poarte discuţii periodice cu anumite redacţii, mai ales acolo unde s-ar simţi că ar avea diverse deficienţe.
Radu Călin Cristea a adăugat că este preocupat de acţiunile CNA în domeniul protecţiei minorilor. Pe de altă parte, acesta a susţinut că este de lucrat la posturile din provincie, care nu sunt „în bătaia puştii”, cum este presa din Bucureşti. Acesta a afirmat că CNA are o lege foarte bună, dar ea trebuie să fie aplicată cu mai accentuată pregnanţă.
Jurnalistul Radu Călin Cristea a fost propus de Guvern ca membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare.