Cât de aproape suntem de o nouă bulă Dotcom

Bula Dotcom a explodat în anul 2000, după ce din ce în ce mai multe site-uri fără o acoperire reală a afacerii sau a încrederii s-au listat la bursă, bazându-se doar pe promisiuni aruncate investitorilor avizi de a da lovitura. Un exemplu tipic este Pets.com, care a organizat oferta publică inițială chiar în anul 2000, listându-se pe bursa americană Nasdaq în luna februarie, chiar în toiul bulei.

 

Magazinul online s-a prăbușit repede și dureros. În doar 268 de zile, compania a trecut de la listare la lichidare, întregul proces lăsând în urmă pierderi de 300 milioane de dolari, scrie Zero Hedge. Listată la 11 dolari acțiunea, magazinul online a atins vârful de 14 dolari/titlu, după care valoarea acțiunii sale s-a prăbușit cu 99%, în doar câteva luni, iar conducerea a anunțat că firma va intra în lichidare.

 

Putem critica acum managementul Pets.com că s-a bazat pe un model de afaceri ridicol. Însă investitorii, având scopul de a face câștiguri pe termen scurt, au cumpărat, de fapt, povestea.

 

Oamenii au crezut că profitul nu contează în mod neapărat. De altfel, erau frecvente cazurile în care companii pe pierderi erau evaluate la sute de milioane de dolari.

 

Cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci? Răspunsul este, din păcate, că nu foarte mult. Facebook a cumpărat Instagram, o companie care nu realizează venituri, pentru un miliard de dolari, în 2012. Snapchat, o altă aplicație care nu generează venituri, este evaluată în prezent la 10 miliarde de dolari. Sunt o mulțime de asemenea exemple, însă, la fel ca în 1999, nimănui nu pare să-i pese.

 

Investitorii din Silicon Valley continuă să scrie cecuri de valori uriașe. Like-urile sunt noul criteriu de evaluare, nu profitul. Câțiva cunoscători ai situației din Silicon Valley ridică semne de îngrijorare, sugerând că situația se apropie de final.

 

„Silicon Valley în general își asumă riscuri foarte mari acum, situație fără precedent din 1999 încoace”, a declarat Bill Gurley, unul dintre cei mai de succes investitori din lume, pentru Wall Street Journal.

 

Iar George Zachary de la Charles River Ventures a scris: „Această situație îmi amintește de anul 2000, când capitalul de investiții se ducea spre start-up-uri și finanța multe companii marginale. Dacă în 2000 aveam un indice al bulei de 10, în opinia mea, suntem acum la un indice de 8 sau 9”.

 

Cum s-a ajuns la această situație? În prezent, capitalul este foarte ieftin, iar acest lucru îi împinge pe oameni să ia decizii de investiții riscante și chiar nebunești. Managerii fondurilor de investiții consideră că a nu investi înseamnă a pierde bani, chiar dacă investiția presupune niște riscuri.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed