Românul care conduce una dintre cele mai importante instituţii din Statele Unite

Andrei Iancu a fost nominalizat anul trecut de Donald Trump pentru funcţia de subsecretar de stat şi lider al Oficiului, iar acum a primit şi confirmarea.

 

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, născut la Bucureşti şi plecat din ţară înainte de căderea comunismului, are în CV titlul de cel mai bun avocat din domeniul dreptului de proprietate intelectuală şi de cel mai bun avocat al anului 2016 din partea publicaţiei Los Angeles Business Journal.

 

De-a lungul timpului, Iancu a publicat mai multe cărţi în materie de proprietate intelectuală, este doctor în drept şi a predat mai multe cursuri la UCLA. Românul a reprezentat clienţi într-o mare varietate de industrii şi a pledat în numeroase rânduri în faţa Oficiului pentru Brevete şi Mărci, a Comisiei Internaţionale pentru Comerţ din SUA.

 

Înainte de a debuta în cariera de avocat, Iancu a lucrat la compania Hughes Aircraft.

 

În trecut, compania unde Andrei Iancu este partener, Irell & Manella, a apărat interesele lui Trump, alături de Mark Burnett Productions şi NBC Universal într-un caz care implica revendicări privind drepturile de autor asupra reality-show-ului „The Apprentice”.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed