Programările sunt aproape imposibile în această peroadă. Listele de aşteptare sunt uriaşe iar tarifele pe măsură. Nu le poţi trece saloanelor fără cel puţin 500 – 1000 de lei.
Radu Stuparu, reprezentant salon: Sunt foarte multe programări, mai ales din partea doamnelor ce vor să vină să se aranjeze înainte de sărbătoarea Paştelui. Creşterea există, chiar şi cu 50%.
Programările în clinici au fost făcute cu cel puţin două luni înainte. Procedurile estetice pot să coste şi până la 1.000 de lei.
Manuela Răvescu, dermatolog, proprietar cabinet: În această perioadă lucrurile merg la foc continuu, în această perioadă, premergătoare sărbătorilor Paştelui numărul pacienţilor şi respectiv cifra de afaceri a crescut cu cel puţin 50%.
Daniela Blenovici, cosmetician: În general îşi doresc tratamente cu efect instant de înfrumuseţare, adică nişte tratamente care sunt un pic mai puternice. Aceste terapii costă cam între 185-250 de lei.