Potrivit Ministerului român de Externe, cu o zi în urmă, autorităţile poloneze au decis că, începând de miercuri, vor putea fi reluate cursele aeriene regulate de călători pe ruta România-Polonia. Măsura adoptată de către autorităţile de la Varşovia este valabilă până în 29 septembrie. Această decizie a fost luată în contextul adoptării de către autorităţile poloneze de noi condiţii pentru operarea zborurilor către/ dinspre alte ţări în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE precizează că persoanele care călătoresc în Polonia dintr-un stat membru UE, precum şi din Norvegia, Elveția, Islanda şi Principatul Liechtenstein pot intra în continuare în acest stat fără restricţii sau măsuri speciale precum carantină obligatorie/ autoizolare. La punctele de frontieră terestră Schengen (cu Republica Federală Germania, Republica Cehă, Republica Slovacă şi Republica Lituania) sunt făcute numai verificări aleatorii ale documentelor de călătorie.