IKEA Germania a postat, miercuri, pe Facebook, o reclamă la un fotoliu inspirată de încheierea epocii Angelei Merkel și învestirea noului cancelar Olaf Scholz.
Sub titlul „În sfârșit acasă”, IKEA anunță o reducere simbolică de 10 euro pentru un fotoliu pe care este așezată o persoană care seamănă cu Angela Merkel.
„Poți te rog să-mi dai ochelarii de operă, vreau să văd dacă Olaf este deja ocupat”, mai scrie compania.
Postarea a strâns în doar 3 ore 3.7K like-uri și peste 300 de comentarii.
O persoană a întrebat dacă fotoliul se numește Angela, iar administratorii paginii IKEA au răspuns: „Nu, STRANDMON, Roschanak Yazdanfar-Thiele. Dar poate ne gândim la o ediție specială.”
„Tipul de la departamentul de marketing de la Ikea merită o mărire de salariu!”, comentează altcineva.