Alira Grand Vins deschide crama Aliman în judeţul Constanţa, cu o investiţie de peste 5 milioane de euro

”Compania românească Alira Grand Vins anunţă deschiderea cramei Aliman, în judeţul Constanţa: o investiţie de peste 5 milioane de euro, utilată cu o linie de procesare de ultimă generaţie şi surse regenerabile de energie”, anunţă compania.

Crama Aliman a luat naştere în iulie 2019 şi a fost finalizată în acest an. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5,23 milioane euro, din care finanţarea publică este de 2,5 milioane euro, obţinută de la Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“Vom continua investiţiile în echipă şi marketing astfel încât dotarea de top a cramei să se regăsească în calitatea vinurile excepţionale pe care publicul le aşteaptă de la noi. Suntem o cramă-boutique de referinţă, iar acest lucru trebuie transmis cunoscătorilor de vin din România, dar şi din afara ţării”, spune Patrik Simek, fondatorul companiei Alira Grand Vins.

La Aliman, sunt îmbinate tehnologiile moderne cu procedeele tradiţionale, precum culesul manual şi selecţionarea atentă a strugurilor. În acelaşi timp crama este dotată cu o linie de recepţie a strugurilor atât manuală, cât şi automatizată, iar capacitatea de procesare şi stocare este de aproximativ 1,2 milioane de litri.

”Crama, care se întinde peste 80 de hectare, este utilată cu o linie de procesare de ultimă generaţie, direct de la liderii din industria de profil din Italia, Franţa, Bulgaria şi România. Proiectul Aliman a mizat pe utilizarea energiei regenerabile care să susţină cât mai mult din procesele necesare vinificării. Drept urmare, o parte importantă din consumul de energie al cramei este asigurată din energie verde, prin panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 104kW, montate direct pe acoperiş”, precizează compania.

Climatizarea cramei Aliman este furnizată printr-un sistem de energie regenerabilă format într-un câmp geotermal cu 30 de foraje la 100 de metri adâncime, prevăzut cu pompă de căldură sol-apă care asigură o eficienţă ridicată. Crama are o sursă de apă independentă, prevăzută cu un sistem de asigurare a calităţii apei şi un bazin de epurare, completată de un laborator de analize propriu, echipat conform celor mai înalte standarde europene.

Aliman înseamnă peste 20 de locuri noi de muncă şi atrage deja 100 de lucrători sezonieri în acest proiect cu finanţare europeană. Aici se cultivă soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Syrah, Fetească Neagră, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Crama Aliman oferă şi posibilitatea organizării tururilor de cramă şi a degustărilor pentru grupuri de până la 50 de persoane.

Compania Alira Grand Vins a fost înfiinţată în 2016, de către unicul acţionar Patrik Simek, un investitor privat cu experienţă juridică, pasionat de soiurile româneşti.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed