A dispărut timbrul de mediu. Cât costă acum și ce documente necesită înmatricularea unui autoturism

Costuri pentru înmatriculare

 

Dacă vă decideţi să parcurgeţi singuri întregul proces de înmatriculare costurile sunt exact cele solicitate de autorităţile statului, în schimb, dacă doriţi să scăpaţi de corvoadă puteţi apela oricând la firmele specializate în înmatriculări de vehicule. Cele serioase! Contra unui onorariu, angajaţii acestora vă ajută, pas cu pas, să competaţi dosarul de înmatriculare şi pot chiar să facă totul în locul dumneavoastră dacă sunteţi de acord să îi împuterniciţi. Serviciile unei astfel de firme nu ar trebui să coste mai mult de 50 – 100 de euro, scrie capital.ro.
Pentru maşinile deja înmatriculate în România, autentificarea RAR costă circa 150 de lei, în timp ce pentru autoturismele care intră pentru prima dată în circulaţie la noi, efectuarea omologării şi eliberarea unei noi cărţi de identitate a vehiculului, costă aproximativ 450 de lei.

 

La sumele de mai sus se adaugă, desigur, plata poliţei RCA care trebuie să existe neapărat în dosarul cu care vă prezentaţi la DRPCIV. Pentru dosar este necesară chitanţa de 37 de lei doveditoare a plăţii con­tra­valorii certificatului de înmatriculare. În momentul depunerii dosarului trebuie să achitaţi şi contravaloarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, în valoare de 40 lei, pentru număr la rând, respectiv 85 lei pentru număr preferenţial.

 

Un calcul simplu, efectuat pentru o maşină de ocazie aflată la prima înmatriculare în România, ne arată că, pe lângă o mulţime de documente, trebuie să cheltuiţi şi circa 500 de lei, neincluzând aici poliţa RCA, pentru a vă putea bucura în voie de autoturismul cumpărat.

 

 

 Pas cu pas

  • Completare act vânzare-cumpărare
  • Completare fişă înmatriculare
  • Achiziţionare poliţă RCA
  • Completare cerere intrare în posesie la Administraţia Financiară
  • Programare RAR
  • (doar pentru maşini de ocazie)
  • Efectuare teste RAR
  • (doar pentru maşini de ocazie)
  • Plata taxe
  • Prezentare dosar DRPCIV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed