A doua oară ministru la Finanţe: Ce a făcut Vlădescu în mandatul precedent

Sebastian Vlădescu a fost de ministru al finanţelor în Guvernul Tăriceanu, în care a dus o politică fiscală de dreapta. El l-a înlocuit, la data de 22 august 2005, pe Ionuţ Popescu, ministrul care semnase pentru cota unică.

Cea mai controversată măsură aplicată de Vlădescu a fost introducerea taxei auto.
În acelaşi mandat, a fost preşedintele comisie de privatizare a BCR.

Deci cel care şi-a pus semnătura pe preluarea celei mai mari bănci din România de către Erste Bank.
A fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei de privatizare a companiei Automobile Craiova, vândută în cele din urmă companiei americane Ford.

A fost ministru până la data de 5 aprilie 2007, când Ministerul Finanţelor a fost comasat cu Ministerul Economiei şi Comerţului, iar la conducerea noii instituţii a fost instalat Varujan Vosganian.

Ca urmare a reorganizării Ministerului Economiei şi Finanţelor, Vlădescu a fost numit secretar de stat cu relaţiile internaţionale şi trezorerie.

În vara anului 2007, el a intrat în conflict cu ministrul Vosganian, deoarece a susţinut că bugetul nu dispune de resurse financiare pentru mărirea pensiilor, reprezentând un pericol pentru stabilitatea macroeconomică.

Sebastian Vlădescu şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat la data de 22 octombrie 2007, după finalizarea procesului de privatizare a Automobile Craiova.

După aceste mandate s-a retras la afacerile sale private.

Vezi aici CV-ul lui Sebastian Vlădescu

Citeşte aici un interviu cu Vlădescu realizat recent de MONEY.ro

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole