A fost BĂTAIE cruntă și la FETEȘTI! Polițiștii nu au putut inverveni. VIDEO

Un uriaș scandal a izbucnit duminică, în prima zi de Paști, între două familii de romi din cartierul Vlașca din Fetești, fiind nevoie de zeci de polițiști și jandarmi pentru a stinge conflictul. Inițial, forțele de ordine nu s-au putut opune violențelor, fiind depășiți numeric.

 

O filmare care a fost postată pe Facebook arată cum un tânăr înarmat cu un par e ținut de un polițist, se smulge din mâinile acestuia și spune „stai puțin”, apoi o ia la fugă spre casa rivalilor și lovește pe oricine îi iese în cale.

 

Depăşite numeric, forţele de ordine au solicitat întăriri din partea militarilor Jandarmeriei Române care asigură respectarea carantinei la Ţăndărei, anunţă independentonline.ro. În urma scandalului, 4 persoane care au încălcat prevederile Ordonanţelor Militare au fost ridicate şi transportate într-unul dintre centrele de carantină din staţiunea Amara.

 

Scandalul a avut loc în mijlocul străzii, iar în imaginile postate pe o pagină de socializare se poate observa cum aceştia nu se potolesc nici la apariţia forţelor de ordine. Mulţi dintre ei au în mâini bâte pe care le agită pentru a-şi lovi adversarii. Nici femeile nu au stat cu mâinile în sân. Îmbrăcate cu rochii şi fuste lungi, acestea au ieşit să ia parte la scandal.

 

 

Conform Poliţiei, în acest caz au fost deschise dosare penale pe numele a 4 persoane pentru comiterea a 4 infracţiuni: tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu, loviri şi alte violenţe şi distrugere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed