Aceste persoane NU mai merg la spital. Nelu Tătaru a dat vestea

Ministrul Sănătăţii a declarat vineri că se ia în calcul ca asimptomaticii să nu mai ajungă în spital şi să fie sub supravegherea medicului de familie.

Întrebat dacă ia în calcul o decizie privind modificarea ordinului de ministru, astfel încât asimptomaticii să nu mai ajungă în spital şi să fie sub supravegherea medicului de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Luăm în calcul o astfel de decizie .(…) Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”.

Ministrul a afirmat că va avea luni o întâlnire cu medicii de familie în care se va discuta despre posibilitatea ca aceştia să participe la monitorizarea celor aflaţi în izolare, dar şi la anchete epidemiologice.

„Noi vom avea o discuţie şi luni cu medicii de familie. Am găsit şi soluţii atât vizavi de Casa de asigurări de sănătate, cât şi cu DSP-urile din localitate pentru a putea participa atât pentru monitorizarea celor aflaţi în izolare, cât şi pentru anchetele epidemiologice”, a menţionat Tătaru.

Întrebat dacă medicii de familie ar putea să fie plătiţi suplimentar, Tătaru a răspuns: „Da. Există şi această alternativă. Vom avea discuţii luni. Casa de asigurări pregăteşte pentru luni o evaluare, la fel şi DSP-urile”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed