Acţiunile Gabriel Resources încep să crescă

Acţiunile Gabriel Resources au înregistrat miercuri o creştere de până la 23% în primele ore de tranzacţii pe bursa din Canada, după ce cotaţia s-a prăbuşit cu 56% pe parcursul primelor două zile ale săptămânii.

 

Titlurile au scăzut luni cu 54%, de la 1,47 dolari canadieni (închiderea din şedinţa de vineri) la 68 de cenţi. Acţiunile au închis marţi la 65 de cenţi, cu 4,4% mai puţin decât în ziua precedentă, deşi pe parcursul şedinţei declinul a ajuns până la 22%.

 

Compania şi-a revenit miercuri pe bursa de la Toronto, înregistrând o creştere de până la 23,1%, la 80 de cenţi.

 

Acţiunile Gabriel s-au prăbuşit luni, după ce premierul Victor Ponta a declarat că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă la Senat, apoi la Cameră. În prima parte a şedinţei de luni, titlurile companiei erau în picaj cu aproximativ 70%.

 

Cel mai ridicat preţ atins vreodată de acţiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.

 

Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care dezvoltă proiectul minier. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.

 

Directorul general al companiei, Jonathan Henry, a declarat într-un interviu publicat marţi deThe Globe and Mail că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montană.

 

„În cazul în care Camera Deputaţilor respinge proiectul, vom continua notificarea oficială de începere a litigiului pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale de investiţii, pentru a obţine până la 4 miliarde de dolari SUA”, a spus Henry.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed