Acuzaţii pentru compania Google

Până acum, Google a reuşit să evite potenţiale amenzi de miliarde de euro prin acordul convenit în februarie cu Comisia Europeană, concernul american fiind acuzat de nerespectarea regulilor antitrust în Europa. Principalii concurenţi ai companiei americane, printre care Microsoft şi TripAdvisor, au susţinut că Google a făcut abuz de poziţie dominantă pe piaţa europeană, unde deţine 90% din traficul pe internet.

Totuşi, înţelegerea dintre Google şi executivul UE şi-a pierdut obiectul atunci când Comisia a primit circa 20 de noi plângeri legate de concernul american. Potrivit lui Almunia, aceste reclamaţii au oferit Uniunii Europene ”noi dovezi şi argumente solide împotriva mai multor aspecte ale ultimelor propuneri prezentate de Google’.

‘La începutul lunii am comunicat acest lucru companiei, cerându-i să adapteze propunerile. Acum trebuie să vedem dacă Google poate soluţiona aceste probleme şi ne poate înlătura temerile”, a explicat comisarul european pentru concurenţă, în Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European.

Potrivit regulilor UE, o companie găsită vinovată pentru încălcarea legislaţiei antitrust poate fi amendată cu cel mult 10% din vânzările sale anuale, ceea ce în cazul Google înseamnă vânzări de 55,5 miliarde de dolari în anul 2013.

Almunia, al cărui mandat de comisar european se încheie la finalul lui octombrie, a menţionat că dosarul ar putea fi soluţionat de viitoarea Comisie Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker şi în care portofoliul concurenţei va fi deţinut de daneza Margrethe Vestager.

Intervenţia lui Almunia survine la o zi după ce patronul Google, Eric Schmidt, a intrat în dezbaterea politică europeană, la invitaţia comisarului european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, care i-a pus la dispoziţie blogul său pentru a-şi face cunoscute sugestiile în scopul de a crea ”o nouă Europă”.

Schmidt, al cărui grup face, printre altele, obiectul unei anchete a Comisiei Europene pentru obstrucţionarea concurenţei, inaugurează o serie de intervenţii a 40 de responsabili din informatică sau personalităţi din politică şi artă pe blogul lui Neelie Kroes, care îşi va părăsi funcţia de comisar european pe 31 octombrie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed