Adrian Minune va cânta într-o instituție de cultură a Primăriei Capitalei! Cineva a luat în considerare că manelistul a contribuit la ”scrierea istoriei muzicii ușoare românești”.
Vedeta manelelor și parangheliilor autorul unor ”șlagăre” precum ”Noi suntem garda de fier”, ”Crede lumea că-s golan”, ”Dușmanii mei” ori ”Am un milion”, se află printre prestigioși artiști emblematici pentru muzica românească (venerabilii Marius Țeicu, Horia Moculescu și Marina Voica, dar și Gabriel Dorobanțu, Gabriel Cotabiță ori Compact), care vor cânta pe scena teatrului ”Constantin Tănase”. Una din instituțiile de cultură creditate și subordonate Primăriei Capitalei. Adrian Minune duce manele la Gala Șlagărelor Românești (15 decembrie a.c.), spectacol recomandat de organizatori drept unul ”dedicat cântecului și șlagărului peren care au contribuit la scrierea istoriei muzicii ușoare românești”.
Spectacolul de revistă, în cadrul căruia mai urcă pe scenă și managerul teatrului, Vasile Muraru și actrița Valentina Fatu, este realizat în parteneriat cu emisiunea televiziunii publice ”Rivalii”, prezentată de Marina Almășan. Teatrul de Revista ”Constantin Tănase” este continuatorul de drept și de fapt al tradiției revistei românești și are o activitate neîntreruptă din 1919.
Vă vine să credeți că moștenitorul Ferrari merge cu o Dacia? ”Ne-am cumpărat-o acum o lună”








