Aeroportul din Târgu Mureş a înregistrat, în 2011, cei mai mulţi pasageri din istoria sa

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de conducerea Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureş, acesta „a încheiat anul 2011 cu un număr record de pasageri deserviţi, nemaiîntâlnit de la înfiinţarea sa şi până acum”, scrie MEDIAFAX.

„Astfel, datorită activităţilor de trafic aerian în flux continuu la Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş, în anul 2011 s-a înregistrat un record, de 257.303 pasageri deserviţi. Faţă de anul 2010 când s-au deservit doar 74.856 pasageri, creşterea din anul 2011 cu 182.447 de pasageri s-a datorat în principiu noilor zboruri Wizz Air operate din Târgu Mureş spre opt destinaţii din Europa”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, operatorul aerian Wizz Air a operat, în 31 decembrie, ultimul zbor din anul 2011 pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş de pe relaţia Dortmund, cu 114 pasageri la bord, şi totodată a fost operatorul aerian care, în 1 ianuarie 2012, a executat primul zbor din acest an, pe relaţia Bergamo, cu 124 de pasageri la bord. Citește mai departe pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed