Amenințare? Șantaj? Maternitatea Giulești: Părinţii să fie atenţi cu datul în judecată, personalul medical va pleca din țară

Până acum, există 17 cazuri de bebeluși cu suspiciuni de infecție cu stafilococ auriu, născuți la Maternitatea Giulești. O parte dintre aceștia sunt internați la Spitalul Grigore Alexandrescu.

 

Doru Pană, purtătorul de cuvânt al unității medicale a declarat, vineri, că după ce 11 angajaţi au fost depistaţi cu stafilococul auriu s-au luat mai multe măsuri.

„Angajaţii respectivi au fost scoşi din tură, s-au dispus măsuri de igienizare, zona în care au lucrat angajaţii repsectivi a fost eliberată şi dezinfectată nu o dată, ci de mai multe ori, tocmai ca să nu existe niciun fel de problemă şi ulterior, împreună cu DSP s-au creat nişte protocoale, în aşa fel încât să se limiteze cât se poate o eventuală infectare a altor copilaşi”, a afirmat Pană.

 

Întrebat despre plângerile părinților, care au avertizat că vor da în judecată unitatea, doctorul a afirmat că „este opțiunea fiecăruia”, însă nu consideră că ar fi un motiv în acest sens.

 

„Sincer, nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată, dar este opțiunea fiecăruia. Numai că părinții și pacienții din România ar trebui să fie atenți cu acest dat în judecată! Ei, dacă vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate, unde este apărat de legi. Legea în România nu apără personalul medical, are doar obligații. Nu există dreptul personalului medical, ci numai dreptul pacientului. Omul acela, chiar dacă nu este vinovat, și a fost reclamat, este dus la Colegiul Medicilor, la Procuratură, Ministerul Sănătății. Părinții trebuie să-și caute dreptatea în momentul în care există ceva clar. În momentul în care avem dovada certă”, a declarat Doru Pană.

 

Totodată, el a afirmat activitatea Maternității Giulești a fost limitată și nu se mai face nicio internare. În acest moment, potrivit acestuia, mai sunt internate 147 de persoane, dintre care 47 bebeluși. 8 sunt la terapie intensivă, iar niciunul dintre bebelușii internați nu are stafilococ.

 

În ceea ce privește cei 11 angajați depistați cu stafilococ, purtătorul de cuvânt al maternității a precizat că aceștia sunt purtători ai acesteia, ci nu bolnavi.

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că nu este nevoie ca Maternitatea Giulești să fie închisă și că situația de acolo se va rezolva doar cu sistarea internărilor. Totodată, ea a criticat declarațiile purtătorului de cuvânt al unității, care a spus că părinții nu au motive să dea spitalul în judecată, dar și „să fie atenți, că va pleca personalul în străinătate”.

 

„Din punctul meu de vedere lucrurile sunt incalificabile, eu nu pot să iau măsuri împotriva purtătorului de cuvânt. Este apanajul conducerii spitalului să o facă”, a declarat Sorina Pintea într-o intervenție telefonică la Digi 24.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed