Angela Markel pleacă după 16 ani de ”domnie” cu ochii în lacrimi și pe muzică punk

0
52

Pe un hit din epoca comunistă semnat de o divă punk, Angela Merkel, vizibil emoționată, și-a luat rămas bun, joi, de la forțele armate, cu mai puțin de o săptămână înainte de a părăsi funcția de cancelar pe care a ocupat-o timp de 16 ani, relateză AFP.

Armata i-a adus un omagiu cu torțe Angelei Merkel în cadrul unei ceremonii militare numită „Zapfenstreich” și care a durat aproximativ o oră.

Cu ochii strălucind de emoție și uneori înlăcrimați, cancelarul a vorbit pe scurt despre acești „16 ani bogați în evenimente și adesea foarte încercați”.

Merkel a vorbit, în prezența succesorului său, despre acești ani ca unii care i-au cerut eforturi politice și umane, dar care au făcut-o și fericită.

 

 

Merkel, de profesie fizician, a subliniat în special, în mijlocul celui de-al patrulea val epidemic, cum „pandemia a arătat importanța încrederii în politică și știință, dar și fragilitatea acestei încrederi”.

Înainte de a-și încheia cei șaisprezece ani la putere miercurea viitoare și de a preda ștafeta lui Olaf Scholz, cancelarul a participat, ca și predecesorii ei, la acest ritual militar.

La fel ca predecesorilor săi, Angelei Merkel i s-a permis să solicite trei melodii pentru a fi interpretate de fanfară în timpul ceremoniei.

Dar, în timp ce Gerhard Schröder și Helmut Kohl au ales o muzică convențională pentru această ceremonie – My Way de Frank Sinatra sau Oda bucuriei a lui Ludwig van Beethoven – unele dintre alegerile lui Merkel arată o față necunoscută a cancelarului german.

Printre cele trei alegeri muzicale ale ei se numără un hit din 1974: „Du Hast den Farbfilm vergessen” („Ați uitat filmul color”) hitul divei punk est-germană Nina Hagen.

O dorință larg comentată în ultimele zile în Germania, unde doamna Merkel este mai cunoscută pentru gustul ei pentru operă și pentru vizita anuală la festivalul de la Bayreuth.

Întrebată joi într-o conferință de presă despre această alegere, ea a explicat că i-a amintit de tinerețea sa în Germania de Est comunistă.

“Această melodie a fost un moment culminant al tinereții mele (…) Cântecul vine și din Germania de Est și, întâmplător, încă se cântă într-o zonă care era odinioară circumscripția mea. Deci totul se potrivește astăzi”, a spus Merkel, în vârstă de 67 de ani.

Ceremonia va fi mai discretă decât de obicei, cu doar 200 de invitați, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Cele trei melodii alese de Merkel pentru ceremonia sa de adio

Großer Gott, wir loben Dich (Sfinte Doamne, lăudăm numele Tău) este un imn popular creștin din secolul al XVIII-lea. Este o legătură cu rădăcinile sale, ca fiică a unui pastor protestant, și cu identitatea partidului său – Uniunea Creștin Democrată (CDU).

A doua alegere a lui Meklel este Für mich soll’s rote Rosen regnen a lui Hildegard Knef (Să plouă cu trandafiri roșii pentru mine), o piesă melancolică despre ambiția adolescenței, care sugereză sclipirea ironică. “Trebuia să mă conformez, să mă descurc. Oh, nu mă pot conforma, nu mă descurc, dar eu vreau mereu să câștig”, spun versurile.

Alegerea care a uimit este melodia Du hast den Farbfilm vergessen (Ați uitat filmul color) a Ninei Hagen.

Înregistrat pentru prima dată în 1974, într-un stil convențional, cântecul a fost un hit în topurile est-germane, înainte ca Hagen să emigreze de cealaltă parte a Cortinei de fier, unde a devenit principala vedetă punk a Germaniei de Vest, în anii 1980. Dar chiar și să-și îmbrățișeze identitatea est-germană este o mișcare neobișnuită pentru Merkel, pe care țara ei a cunoscut-o în majoritatea celor 16 ani la putere, când rareori și-a adus în prim-plan educația din est.

Cântecul, ale cărui versuri au fost scrise de Kurt Demmler, este un strigăt furios în care Hagen îi reproșează iubitului ei, Michael, că a făcut doar un film alb-negru în vacanța lor pe insula Hiddensee. Drept urmare, ea se plânge că “nimeni nu va crede cât de frumos a fost aici”, spun versurile.

Deși nu a fost cenzurat de stat, cântecul a fost perceput la acea vreme drept o critică voalată la adresa republicii socialiste și a cotidianului ei gri și monoton, în care filmele color erau o marfă rară.

Unii comentatori se întreabă dacă există și un sens mai modern în cântecul lui Hagen: un strigăt de frustrare față de bărbații care nu-și fac fac treaba cum trebuie și, prin urmare, un atac voalat la colegii lui Merkel.