Anunț de ULTIMĂ ORĂ despre tariful la gazele naturale

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Bege Nagy, spune că până la 31 martie 2019 nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.

 

Ultima scumpire a gazelor naturale a avut loc la 1 august când preţul pentru clienţii casnici a urcat cu 5,83%.

„În cursul acestui an, preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat de trei ori: la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august. Creşterile au fost între 4 şi 6%, de fiecare dată. Prin metodologiile pe care le-am aprobat am stimulat contractarea pe termen lung, lucru care exact s-a şi întâmplat la consumatorii casnici. La momentul 1 august, când am luat în calcul preţul final pentru consumatorii casnici, un preţ mediu de aproximativ de 80 de lei la gaze naturale, furnizorii de gaze naturale în regim reglementat, şi sunt aproximativ 37 – 38 în piaţă, au contractat peste 60% din necesarul lor de gaze naturale la acest preţ mediu de 80 de lei. Preţul a fost stabilit până la sfârşitul lunii martie, anul viitor. Deci, din acest punct de vedere, creşteri spectaculoase proporţionale cu creşterile de preţ de pe piaţa angro de gaze naturale, nu vor fi până la începutul lunii aprilie. Îngrijorător este faptul că, săptămâna trecută, am văzut pe platforma unui operator de gaze naturale că deja sunt încheiate contracte pentru volume destul de mari pentru perioada 1 aprilie 2019 – 31 decembrie 2019, la preţuri care sunt departe de 80 de lei, adică la peste 110 lei (pe MWh n.r.). Deci, inevitabil, de la 1 aprilie, dacă trendul se menţine, ne aşteptăm la o creştere substanţială a preţului la gaze pentru consumatorii casnici”, a declarat reprezentantul ANRE, la conferinţa ”Focus energetic”.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed