Apple are probleme cu „iPad”. Marca este deja înregistrată

Compania franco-italiană ST Microelectronic deţine încă din anul 2001 drepturile pentru folosirea mărcii pe piaţa europeană, relatează ziarul francez La Tribune. Denumirea „iPad” ar putea declanşa, totodată, o dispută între Apple şi grupul Fujitsu. Japonezii au depus în 2003 o cerere de înregistrare a acestei mărci în Statele Unite. Oficialii companiei americane nu au comentat dezvăluirile presei. Cert este că, după lansarea în 2007 a telefoanelor iPhone, Apple s-a văzut nevoită să încheie un acord cu grupul Cisco, care deţinea această marcă încă din 1996. Cele două companii au convenit să folosească în comun numele iPhone, însă o parte semnificativă a contractului nu a fost făcută publică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed