AcasăEconomieAproape 5.000 de zboruri anulate în SUA, înaintea unei furtuni în est;...

Aproape 5.000 de zboruri anulate în SUA, înaintea unei furtuni în est; stare de urgenţă în New York şi New Jersey

New England şi nord-estul Americnii, inclusiv New Yorkul şi Bostonul, urmează să fie cele mai afectate de această furtună.

Utilaje cu sare şi de deszăpezit erau pregătte în oraşe ca New Yorkul, al căreu primar, Eric Adams, a avertizat pe Twitter că în oraş se preconizează un strat de zăpadă de 30 de centimetri.

”Mama natură are tendinţa să facă ce vrea ea”, scrie el.

Aproximativ 3.400 de zboruri au fost anulate sâmbătă, atât la sosire, cât şi plecare, în Statele Unite, potrivit site-ului FlightAware, care monitorizează zboruri.

Alte 1.450 de zboruri au fost anulate vineri.

Serviciul meteorologic american National Weather Service (NWS) a avertizat cu privire la ”condiţii de deplasare aproape imposibile” într-o parte a zonei de coastă în Mid-Atlantic şi New England, unde stratul de zăpadă se preconizează să depăşească 30 de centimetri.

Guvernatorii New Yorkului şi New Jersey au declarat starea de urgenţă, iar primarul din Boston Michelle Wu a declarat o urgenţă de ninsoare în oraş.

”Întoarceţi-vă acasă astă seară, rămâneţi acasă în weekend, evitaţi orice deplasare inutilă”, a îndeamnă într-un comunicat guvernatoarea statului New York Kathy Hochul.

Furtuna, care urmează să se intensifice rapid în următoarele 24 de ore, ar urma să conducă la temperaturi extem de scăzute, potrivit NWS.

Ultimele Articole