Arabia Saudită nu exclude posibilitatea de a se dota cu arma nucleară

„Toate eforturile noastre şi ale lumii întregi nu au reuşit să convingă Israelul să renunţe la armele sale de distrugere în masă, la fel şi în cazul Iranului, şi ţine de datoria noastră faţă de propriul popor să examinăm toate opţiunile posibile, inclusiv achiziţionarea de armament” nuclear, a declarat prinţul Turki, care a condus serviciile secrete saudite, cu ocazia unui forum consacrat conjuncturii regionale organizat la Riad.

 

„O catastrofă care l-ar lovi pe unul dintre noi s-ar abate asupra noastră, a tuturor”, a insistat oficialtiatea saudită, referindu-se la efectele devastatoare ale unei posibile curse a înarmării nucleare în regiune.

 

Regatul saudit, care exprimă îndoieli privind o eventuală dimensiune militară a programului nuclear al Iranului şi care denunţă constant puterea Israelului în domeniu, şi-a intensificat demersurile vizând dezvoltarea energiei nucleare, declarând că aceasta ar servi în scopuri strict paşnice.

 

În luna iunie, coordonatorul organizaţiei saudite pentru dezvoltare nucleară civilă Abdel Ghani Malibari a anunţat că Riadul intenţionează să construiască în următorii 20 de ani 16 reactoare atomice, cu un cost total estimat de 80 miliarde dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed