Argumentele pro și contra la ruleta franțuzească

Ruleta este un joc de noroc a cărui denumire vine din cuvântul francez “roulette” și care se traduce exact prin “ruletă” sau “roată”. În timpul jocului, pentru a determina numărul câștigător, acea roată este învârtită de către dealer, dar numai după ce a fost aruncată mingea și după ce au fost plasate pariurile jucătorilor care se află la masa de joc.

Ruleta este unul dintre cele mai vechi jocuri de cazinou. A apărut în Franța secolului al XVIII-lea și de acolo s-a extins peste tot în lume sub diverse forme.

În prezent, există mai multe variante de ruletă (americană, franceză, europeană), toate având la bază un regulament comun. Diferă puțin prin anumite reguli de joc detaliate. Ca jucător fără experiență, s-ar putea nici să nu sesizezi acele diferențe.

În acest articol, vor fi expuse avantajele și dezavantajele uneia dintre cele mai populare versiuni de ruletă: ruleta franceză. Jucătorii experimentați consideră că aceasta este o variantă net superioară celorlalte.

Atât ruleta franceză cât și celelalte tipuri pot fi jucate în cazinourile fizice și online. Dacă optezi pentru un cazinou online ai avantajul unor bonusuri precum un bonus fără depunere, de exemplu. Dacă alegi însă un cazinou fizic, reține că în Europa predomină ruleta franceză.

Aspectele pozitive

Ruleta franceză este mult mai populară decât cea americană datorită combinației unice de acțiune, emoție, noroc, un avantaj competitiv al casei și potențialul pentru plăți mari.

Despre ruleta franceză se spune că este mult mai avantajoasă decât cea americană. Această afirmație se bazează pe mai multe argumente aduse de profesioniștii din domeniu:

Are un singur zero

Spre deosebire de ruleta americană, ruleta franceză are un singur zero. Așa a fost gândită de la bun început.

Americanii când au adus în SUA jocul de ruletă din Europa s-au gândit să schimbe puțin regulamentul, așa că au adăugat un zero la cel deja existent. Jocul a câștigat rapid popularitate. Din cauză că jucătorii americani din acea perioadă erau mai puțin informați în materie de jocuri de noroc în comparație cu europenii, ei aproape că nici nu au observat acel zero suplimentar adăugat ruletei care se juca în SUA.

Ruleta americană poate fi jucată acum în aproape fiecare cazinou american, cu toate că are dezavantajul unui zero în plus față de ruleta franceză.

Profesioniștii în jocuri de noroc sunt de părere că existența unui singur zero la ruleta franceză este un detaliu foarte important, poate cel mai semnificativ.

Mai multe opțiuni de pariere decât la ruleta americană

Atât la ruleta americană cât și la ruleta franceză, în general, variantele de pariere sunt aceleași: pariuri în interior sau exterior, pe numere sau culori etc.

Totuși, ruleta franceză are opțiuni de pariere suplimentare pe care nu le vei vedea la o masă de ruletă americană. Acele opțiuni suplimentare fac referire la numere grupate în funcție de locul în care se încadrează pe ruletă. Aceste variante suplimentare se numesc Voisins du Zero, Jeu Zero, Le Tiers du Cylinder și Orphelins.

Un avantaj al casei mic

În comparație cu ruleta americană, avantajul casei este mult mai redus la ruleta franceză.

Astfel, avantajul casei la ruleta franceză este de aproximativ 2,7%, iar la ruleta americană cu dublu zero este aproape dublu, mai precis 5,3%. Mai mult, la ruleta americană cu triple zero, avantajul casei este 7,7%. După cum observi, diferențele sunt foarte mari.

Deși s-ar putea să nu realizezi ce înseamnă de fapt această diferență, cel mai important este să reții că îți va fi mult mai greu să câștigi la o masă de ruleta americană decât la o masă de ruletă franceză din cauza avantajului casei foarte mare.

Poate fi ușor de găsit

În Europa, ruleta franceză poate fi găsită oriunde. Este și normal să fie așa din moment ce este un joc care a fost inventat în Franța, iar popularitatea sa a cuprins apoi tot globul.

În cazinourile din SUA, în schimb, vei găsi foarte greu ruleta franceză. Acolo, aproape toți proprietarii de afaceri din domeniu au încercat pe cât posibil să scape de ruleta franceză și să promoveze la limite maxime ruleta americană care este clar în favoarea lor.

Aspectele negative ale ruletei franceze

Acest tip de ruletă are bineînțeles și unele dezavantaje. Nu există nimic fără cusur în lume, iar acest aspect se aplică și ruletei franceze.

Avantaj al casei mare în comparație cu alte jocuri

Dacă raportat la ruleta americană, cea franceză are un avantaj al casei mult mai bun, când este comparată cu alte tipuri de jocuri de masă, ruleta franceză nu mai este atât de favorabilă la capitolul avantajul casei.

Blackjack, zaruri, baccarat și poker au un avantaj al casei mai bun decât ruleta franceză. Aceasta nu înseamnă însă că nu ar trebui să joci ruleta franceză, deoarece jocul este mult mai bun din punct de vedere al avantajului casei decât aparatele de păcănele, keno și bingo.

Limite ridicate

În Europa, limitele acestui joc nu sunt atât de ridicate pentru că ruleta franceză este foarte populară pe continentul nostru, dar dacă ajungi în cazinourile din SUA sau alte zone ale lumii s-ar putea să te confrunți cu limite atât de ridicate încât să nu îți permiți să joci dacă nu ai un buget mare.

Este posibil ca în cazinourile americane să găsești rar o masă de ruletă franceză cu limite sub 100 de dolari o rotire.

Concluzie

Dacă nu știai ce tip de ruletă să alegi, acum că ai aflat avantajele și dezavantajele celor mai populare tipuri de ruletă, ești pregătit să intri în joc, să te distrezi și, de ce nu, să faci și niște bani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed