Atacul benzinăriilor automate

0

Prima benzinărie automată din ţară. Plăteşti direct la pompă“. Aşa suna un titlu de ziar românesc, din toamna anului trecut, de după conferinţa de presă de inaugurare a unui nou concept de benzinării pentru piaţa din România. AutoMat este – cum îi spune şi numele – o reţea de benzinării automate, adică fără personal, amplasate în parcările centrelor comerciale şi hipermarketurilor din ţara noastră. De la acea conferinţă de presă şi până în prezent, compania care a lansat proiectul – Bioromoil Automatic Stations (BAS) – a deschis deja 11 astfel de staţii, în centre co­merciale din Turnu Severin, Slatina, Târgu‑Jiu, Craiova, Brăila, Galaţi, Focşani, Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu.

Până la sfâr­şi­tul anului 2011, planul este să ajungă la 30 şi în următorii trei ani, la 130, cam tot atât cât are MOL, de exemplu. Un alt detaliu interesant este că noul concept este creat şi pus în practică de patru ex‑manageri din compania Rompetrol, compania dezvoltată de Dinu Patriciu, cel mai bogat om de afaceri din România, şi vândută acum doi ani către KazMunaiGaz. De altfel, asemănarea dintre Mic.ro – conceptul de magazine lansat după exit de Patriciu – şi cel al benzinăriilor AutoMat sare în ochi: retail modern, locaţii care ocupă spaţii cât mai mici, cât mai compacte şi cât mai răspândite.

Trebuie precizat însă că reţeaua de benzinării automate este numai o mică parte din businessul grupului Bioromoil din România. Bioromoil SRL, compania care deţine BAS, există din 2007 în România şi anul trecut a realizat o cifră de afaceri de circa 70 de milioane de euro, din importul de biocarburanţi şi vânzarea lor către rafinăriile din România, compania fiind, de exemplu, furnizor exclusiv de biodiesel pentru rafinăria Petrotel‑Lukoil de la Ploieşti. Iar partea cea mai interesantă legată de acest nou business nu este nici noutatea ideii şi nici legătura managementului cu Dinu Patriciu, ci acţionarul.

UN NOU ANTREPRENOR. Potrivit Registrului Comerţului, compania Bioromoil SRL este deţinută în proporţie de 40% de omul de afaceri Vladislav Chetrar, originar din Republica Moldova, restul de 60% aparţinând unei companii înregistrate în Cipru. Prezent pentru scurt timp la interviul cu MONEY EXPRESS, Chetrar a povestit cum a intrat în afaceri în Republica Moldova în anii ’90 şi cum a ajuns antreprenor în România, în prezent. Potrivit propriilor declaraţii, el este fondatorul holdingului Agro Management Group din Republica Mol­dova, cu afaceri de circa 30 de milioane de euro din agricultură, producţie de vin, construcţii etc. – holding deţinut de Nicolae Ciornîi, unul dintre cei mai influenţi şi apreciaţi oameni de afaceri din Republica Moldova, fost vice­preşedinte al gigantului Lukoil, cu o avere estimată de presa de peste Prut la 300–500 milioane de euro. Cel mai cunoscut brand al acestui holding este „Chateau Vartely“, un vin care este exportat din Moldova în mai multe ţări printre care şi România şi Rusia. Vladislav Chetrar a făcut parte din structura de management care a înfiinţat şi condus AMG, timp de 11 ani, până în mai 2010, când conducerea executivă a companiei a fost preluată de însuşi proprietarul holdingului, Nicolae Ciornîi.

În 2009, Ciornîi s‑a retras din managementul Lukoil pentru a se dedica businessurilor personale. Este posibil ca firma cipriotă care deţine 60% din Bioromoil să‑i aparţină lui Nicolae Ciornîi? Contactat de MONEY EXPRESS, acesta a declarat că a avut o participaţie mică la Bioromoil în trecut, dar că acum nu mai este acţionar. El a spus că este interesat să investească în România, dar nu în comerţul cu combustibili, ci în domeniul agriculturii, mai ales în producţia de vin. În schimb, Vladislav Chetrar crede că în România există un mare potenţial în zona businessului cu biocarburanţi. „După intrarea în Uniunea Europeană, România a devenit o ţară foarte atractivă pentru businessul cu carburanţi şi în special cu biocarburanţi. De aceea am decis să investim aici“, a spus pentru MONEY EXPRESS Vladislav Chetrar, care nu a dorit să fie fotografiat pentru acest articol, spunând că este mai bine să fii modest la început.

De ce crede Chetrar în businessul cu biocombustibili? Pentru că afacerile cu biocarburanţi sunt încurajate de legislaţia Uniunii Europene, care prevede că până în 2018 benzina care se vinde la pompă să conţină minim 10% bioetanol, iar motorina, minim 10% biodiesel. În prezent, acest procent este 5%. Toate rafinăriile vor fi aşadar obligate prin lege să cumpere tot mai mult biocomponent pentru a‑l amesteca cu combustibilii tradiţionali.

DIN ŢĂRILE NORDICE. Atunci când re­ţeaua AutoMat va ajunge la o anvergură naţională, compania va lansa în România un tip nou de carburanţi cu un conţinut mult mai ridicat de biocomponent. Mai mult, AutoMat are de gând să facă un parteneriat cu un producător de automobile din România care, concomitent, să lanseze un tip de automobil dotat pentru astfel de carburant. „Toate maşinile Dacia Sandero pleacă în Franţa dotate cu echipamente pentru a funcţiona cu bioetanol majoritar. Aceasta va fi tendinţa şi în România“, spune Laurenţiu Argeşanu, managerul recrutat de Vladislav Chetrar pentru a pune pe picioare conceptul de staţii AutoMat.

Citește mai mult despre atacul benzinăriilor automate pe MONEY EXPRESS