ATENȚIE! Pericole mari pe străzi. RAR vine cu un bilanț îngrijorător după controale în trafic

Pe parcursul anului 2020 s-au derulat mai multe controale, iar rezultatele arată îngrijorător.

 

 

 

Realizare istorică! Gaură neagră, creată cu succes într-un laborator

 

 

 

Astfel, peste 45,6% dintre cele 64.096 de vehicule verificate în trafic din punct de vedere tehnic, anul trecut, aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme. Asta înseamnă că acele autovehicule erau un pericol pentru cei care le conduceau, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.

 

 

 

Complimentul pe care l-a primit Șoșoacă din partea unuia dintre cei mai râvniți burlaci ai României

 

 

 

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,7%); emisiile poluante (21,1%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (12,9%) şi parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%).

Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 3,92% dintre vehicule şi în 1,51% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.

 

Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. În cazul a 3.274 de vehicule, s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

 

Aproximativ 2,5% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

 

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2020, au fost aplicate 20.391 de sancţiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 de vehicule şi 269 de ITP-uri au fost anulate.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed