Dr. Mihai Craiu, medic pediatru cunoscut din România, avertizează părinții cu privire la creșterea alarmantă a cazurilor grave de infecții respiratorii la copii, în special la sugari. Odată cu redeschiderea creșelor, grădinițelor și școlilor, riscul ca numărul de îmbolnăviri să crească este unul foarte ridicat.
„Au reapărut cazurile grave. Acum, la sfârșitul verii, reapar, cu o frecvență crescută, cazurile de insuficiență respiratorie declanșată de infecții virale ale căilor respiratorii la copilul mic. Cele mai grave cazuri ale noastre ieri dimineață la CPU au fost reprezentate de doi astfel de copii mici. Vor fi deschise creșele, grădinițele și școlile, iar numărul de cazuri de insuficiență respiratorie va crește accelerat în următoarea lună dacă nu suntem pregătiți”, a scris medicul pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.
Pediatrul, care este medic primar la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, a atras atenția că un studiu european asupra bronșiolitei, la care a participat și spitalul său, confirmă revenirea la nivelurile de dinainte de pandemie.
„Din cei peste 11.300 de cazuri de bronșiolită prezentate la noi la Urgențe, aproape jumătate (5184) au avut vârstă sub 6 luni. Mulți au ajuns spitalizați, unii chiar în terapie intensivă”, a precizat dr. Craiu.






